Pentru prima oară de la încheierea unui acord cu Primăria Municipiului Buzău, pentru construirea unui spital municipal de la zero, reprezentanții Fundației Agrinvest, înființate de omul de afaceri iranian Ali Hamzeh, au venit cu detalii privind intențiile, pașii deja parcurși, dar și motivația din spatele ideii. Exclusiv la Focus TV, președintele Fundației Umanitare Agrinvest, de la care primăria a primit ca donație terenul pentru spital, Adrian Rînciog, a răspuns întrebărilor legate de acest obiectiv. Întâi de toate, a explicat gestul omului de afaceri de origine iraniană, Ali Hamzeh, de a dona terenul de peste 7 hectare și de a se implica, prin intermediul fundației, în tot ceea ce înseamnă pregătirea proiectului:
”Eu îl cunosc de 20 de ani pe domnul Ali Hamzeh. Originea acestei idei vine dintr-un obicei persan. În Iran, persoanele care au anumite posibilități, când ajung la o anumită vârstă, se gândesc să lase ceva comunității din care s-au ridicat. Fiecare, ce poate: o școală, un spital…Plecând de la acest obicei și ținând cont că dânsul și-a dezvoltat afacerile aici, în Buzău, e în România de peste 30 de ani, a trăit aici mai mult decât în țara natală, și-a dorit să lase ceva comunității din Buzău.”
Pentru că, de câțiva ani, sunt discuții publice legate de nevoia de a se construi la Buzău un spital nou, omul de afaceri s-a gândit că acesta ar putea să fie obiectivul la care să se angajeze cu eforturi și resurse personale. Astfel, în 2022, a contactat Primăria Buzău pentru a face cunoscută ideea sa. Ulterior, oferta a căpătat forma concretă, printr-un act de donație a unei suprafețe de teren -mai întâi 4 hectare, apoi alte 2,4 – dar și printr-un protocol semnat de Primăria Buzău și Fundația Agrinvest pentru o perioadă de 7 ani. Propunerea nu se limitează la construirea unui spital, ci este extinsă la un centru de sănătate care să dispună de facilități pentru personalul medical (locuințe și alte spații), un centru pentru seniori, dar și spații verzi, de agrement și relaxare. Cum arată, până acum, angajamentul financiar al investitorului privat:
-teren donat-valoare, înaintea donării, 295 900 euro. Ulterior, s-a completat donația cu alte 2,4 ha;
– PUZ+studiu de oportunitate+studiu de fezabilitate -cheltuieli de peste 100 000 euro.
Referitor la întinderea în timp a înțelegerii și la posibilitatea de prelungire a acestui termen, președintele Fundației Umanitare Agrinvest a explicat:
”Nu văd de ce am cheltui o sumă mare de bani și apoi să ne oprim. Ne dorim să existe și o motivație pentru partenerii noștri, să facă pași înspre obiectivul de a avea un spital, să putem monitoriza progresul…Un ritm mai alert. Noi vrem să meargă totul cât de repede se poate, iar acesta este motivul pentru care ne-am și asumat, în această etapă de început, foarte multe lucruri pe care să le facem noi, din dorința unui ritm accelerat.”
Până acum, fundația a realizat PUZ-ul care a implicat și un studiu de trafic, un studiu de oportunitate și unul de pre-fezabilitate, iar, în prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate care ar putea fi gata în câteva luni. Adrian Rînciog a dezvăluit că suma cheltuită cu demersurile de până acum depășește 100 000 de euro, dar există disponibilitatea de a angaja cheltuieli de până la 1 milion de euro, pentru a finanța toate cheltuielile înainte de a începe lucrările propriu-zise.
Recent, omul de afaceri care a propus primăriei parteneriatul pentru construirea unui spital municipal, a apărut, prima oară, într-o fotografie, la întâlnirea cu autoritățile. Imaginea a fost dată publicității de președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu și de primarul Constantin Toma, după o întâlnire avută la sediul Consiliului.

Alăturarea CJ Buzău proiectului ar putea impulsiona demersurile, dar, având în vedere că spitalul se va construi pentru buzoieni, orice partener este binevenit.
Implicarea omului de afaceri Ali Hamzeh în tot ceea ce ține de pașii actuali pentru pregătirea documentațiilor a însemnat și participarea la negocieri care au condus la scăderea unor costuri și cu 50%:
”Pentru dânsul e un pariu și eu, de când îl știu, nu a pierdut niciun pariu! Am încredere pentru că este foarte ambițios și foarte motivat!” a mai declarat Adrian Rînciog.



Un iranian ”ar face” un spital pe un teren viran si fara utilitati, la 4 km de ultima locuinta din oras, pentru ca asa a facut si Becali Gigi.
In Pipera, Becali la fel a donat un teren pentru a se construi Scoala Americana. Astfel a crescut pretul metrului patrat din fosta groapa de gunoi, unde au ajuns utilitati municipale iar potentatii vremurilor au inceput sa o identifice precum o ”zona buna”.
La Buzau e acelasi biznis, investind hai ”chiar 1 mil de euro”, parloaga de vis a vis de Hanul lui Tinta va deveni una dezirabila dpdv imobiliar, prin acest spital amplasat EXACT la sfarsitul tarlalei, in rondul care uneste DN1 spre Ploiesti cu E85 spre A7 si Spataru.
In era in care bazele sportive sunt scoase in afara localitatii si restul de zone administrative si care ofera servicii sociale se duc spre centrul metropolelor, noi avem stadionul Concas aproape de miezul orasului si facem spital in camp.
In fine, se intampla visul de biznisul secolului al celor care au cumparat terenuri in zona (politicienii si smecherii anilor 2000) in speranta ca va trece candva vreo autostrada pe acolo. Autostrada nu trece, si nici despagubirile nu-s WOW, dar iata ca le-a cazut o pleasca iraniana fix pe cap!
Sigur, nimeni n-ar trebui sa se opuna dezvoltarii, chiar si imobiliare a unui oras, dar sa fie facuta in mod onest, oferind sanse egale tuturor, in limitele legale. In cazul de fata noi, puletii orasului, vom plati pentru bunastarea catorva, exact in spiritul si pe calapodul tunurilor romanesti de pana in prezent.
Cu ce ajungi pana la spital, dintre bicicleta municipala si rata Transbus, raman detalii de stabilit ulterior. Ca parcul de ambulante e depasit de nevoile actuale, iar masinile personale deja-s hulite si se face aproape orice pentru a le diminua numarul sau prezenta in oras. Pe langa un spital judetean si de urgenta, nepopulat cu medici competenti si cu o lipsa acuta de materiale medicale, FIX un spital municipal la Lipia trebuie. Bine, pana se face PUZ, pana se face studiul de fezabilitate, pana s-or gasi fonduri… ehe!!!
La momentul preluării altcineva reprezenta Fundația Agrinvest, nu domnul Rinciog. Am verificat iar, că eu aveam datele. Văd că știe f bine ce se va dezvolta acolo, ce își doresc.🙂Este exact ce vehicula anii trecuți primarul. Dar dacă sunt de 4 ani abia la studiul de fezabilitate…nu se va face spitalul sigur în 3 ani pe “penuria “ asta de bani. Într-o emisiune la Focus din mai 2024 am spus multe. Pe pagina mea prin 18 octombrie 2022 scriam un subiect bine documentat intitulat “ATENȚIE LA NEATENȚIE”. E de actualitate titlul😀Bine că s-a schimbat terenul din pășune în agricol prin 2019, că pe pășune nu prea poți construi🙂, s-a aprobat și se dezvoltă rețelele edilitare spre acele terenuri, li s-a mărit valoarea prin evaluări.