Teodor Cârdei a străbătut zeci de ani potecile din Munții Buzăului. Fiind pădurar la cantonul de la Lacul Vulturilor timp de aproape 40 de ani, dar în primul rând iubind muntele mai mult ca orice, nea Cârdei a ajuns să cunoască fiecare colț din zona de nord a județului, dar și viața animalelor care trăiesc în pădurile Buzăului. De-a lungul anilor, până să iasă la pensie, silvicultorul buzoian a întâlnit și a observat îndeaproape fiecare vietate din munți. Capre negre, cocoși de munte, lupi și urși, sunt exemplare pe care a avut prilejul să le admire de la distanță și nu numai.
Teodor Cârdei a fost chiar la un pas să fie sfâșiat de urs, într-o zi pe care nu o va uita cât va trăi. S-a întâmplat în urmă cu zeci de ani, atunci când era în activitate, la Lacul Vulturilor. Au trecut zeci de ani de atunci, dar momentul în care s-a trezit în față cu o ursoaică furioasă, care credea că puii ei sunt în pericol, nu l-a uitat și nici nu va putea să-l uite vreodată. Invitat în emisiunea Toc Șou, de la Focus Tv, Teodor Cârdei a povestit minut cu minut ce s-a întâmplat în acea zi în care a scăpat cu viață din ghearele ursoaicei, simțind că parcă s-a născut a doua oară.
“S-a întâmplat pe 23 aprilie, sărbătoare mare, am avut o mare cumpănă. Am plecat de la cabana Lacul Vulturilor la 3:00 dimineața, trebuia să ajung în zona cu cocoși de munte pe întuneric. Trebuie să te așezi în locurile lor de rotit, au locuri speciale, dacă nu le știi, nu îi vezi. La 8 :30 -9:00 se termină, atât. Când mă întorceam, m-am gândit să văd ți caprelele negre, în acea perioadă au loc primele fătări. Trec pe deasupra cabanei, merg în fața Mălâiei, aveam un punct strategic, o stâncă de unde vedeam tot în jur. N- am văzut capre atunci, dar, undeva mai sus am auzit un zgomot ca de cățel, m-am gândit însă că a fătat o lupoaică. Zic să urc să văd ce e. Când am ridicat ochii, probabil și mișcarea mea bruscă a contat, la 3-3,5 m în față s-a ridicat ursoaica în două picioare și a sărit pe mine. A venit peste mine, m- a dat cu capul în bolovani, îi simt deja părul pe la gât exact ca atunci.”
“M-a salvat Dumnezeu”
În ciuda atacului violent, ca prin minune, nea Cârdei a scăpat cu viață. Norocul lui a fost că puii ursoaicei s-au îndepărtat, ceea ce a determinat fiara să fugă după ei și să uite de pradă.
“Din viteza pe care a avut- o ea, nu s-a putut opri pe mine, a înaintat vreo 2 m. Puii n-au venit, au plecat pe curba de nivel și atunci ea a plecat după ei, m-a lăsat pe mine. Am avut cumpănă mare, îmi curgea sânge de peste tot. M-am ridicat, m-am dus la cabană, n- am avut curaj să mă uit în oglindă și am plecat spre Spitalul Nehoiu. S-au îngrozit cei de la spital. O asistentă a vrut să îmi facă anestezie ca să îmi coasă rănile. I-am spus: “Dacă nu m-a omorât ursoaica, vrei să mă omori tu cu anestezia? Fugi cu ea de aici. M-au cusut pe viu. De atunci, mereu țin cont și în ziua de 23 aprilie nu mișc nimic, atunci m-a salvat Dumnezeu.”
“De ce coboară urșii tot mai des lângă casele oamenilor?”
Acum, după ani buni de când a scăpat cu viață din ghearele ursului care l-a atacat în vârful muntelui, nea Cârdei se vede nevoit să își apere animalele din gospodărie de sălbăticiunile care coboară în căutare de hrană.
“A fost și anul acesta secetos și m-am gândit că i-a afectat lipsa apei. Dar, ei au coborât spre sate pentru că n- au mai găsit mâncare și, de obicei, există o așa zisă migrare spre sate dintotdeauna la fructe: mere, pere prune. Anul acesta n-au fost nici fructe și atunci ei au ajuns în gospodării, lângă oameni. Vecinului meu i-a luat un porc de 130 kg, la asfalt. A trebuit să dorm într-o bucătărie vreo 2 săptămâni cu urechile la câini și la porc, să fac zgomot în caz că venea ursul. În final, am cumpărat gard electric și cât de cât trăiesc cu gândul că mă apără acel gard. Rezolvarea e răritul lor prin împușcare, altfel nu văd altă variantă. Tind să cred și eu că prea au fost multi aduși la Buzău din alte județe.”
Are permis de vânător domnul fost pădurar?!? Ursul ca și câinele ataca când sunt provocați!
Asta ați citit undeva ? Ursul ataca pur și simplu !
De ce ataca urșii!
https://www.facebook.com/100073658533068/posts/pfbid02teYWUzoZHYU6QLnszZ1D7ZNsYrhY8jFoapU7LCtmDBAD3avVjRi9xaHPbU6gcyJQl/
Asta pana va intalniti cu ursul si va ataca,pentru ca ii e foame sau nu ii place cum mirositi. Abia atunci o sa va ganditi de doua ori , daca mai apucati, daca sa aparati omul sau ursul. Cititi despre cuplul de iubitori de ursi care convietuiau cu ei inte-o rezervatie naturala, in America. Au fost mancati de vii, mai intai el,apoi ea. Un reportofon a inregistrat strigatele lor, in timp ce erau mancati de vii.
Doamna Cristina se pare ca ati citit articolul pe sarite, altfel sigur ati fi inteles ca ursoaica a fost surprinsa de miscarea domnului si a atacat pentru a apara puii,orice animal salbatic isi va apara puii in mod foarte agresiv,chiar cu pretul vietii