Petrecerea de Revelion s-a încheiat la spital pentru sute de buzoieni. Atât adulți, cât și copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale în noaptea dintre ani, sau în prima zi a lui 2024. Este vorba despre persoane care au consumat băuturi alcoolice sau diverse alimente peste măsură, ori de persoane implicate în conflicte. De asemenea, mulți pacienți au fost diagnosticați cu probleme respiratorii, din cauza afecțiunilor de sezon.
Cel mai aglomerat la Urgențe a fost în a doua zi a anului.
“În noaptea de Revelion, la U.P.U.-SMURD au avut nevoie de îngrijiri medicale 171 persoane, 115 adulți si 56 de copii. Pe data de 1 ianuarie, s-au înregistrat 217 persoane, dintre care 140 de adulți si 77 de copii. Pe data de 2 ianuarie, s-au înregistrat cele mai multe prezentari, 290, dintre care 201 adulti si 89 de copii. Este vorba despre pacienți cu insuficiente respiratorii, victime ale unor agresiuni, cu traumatisme in urma folosirii materialelor pirotehnice dar si cu patologii digestive”, transmite Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.
Pe de altă parte, noul an a început pentru mai multe familii cum nu se putea mai bine. 2024 le-a adus copilul mult dorit.
“Pe data de 1 ianuarie, la Maternitatea Buzau au avut loc 2 nașteri. Este vorba despre doi băieței, cu greutatile 3740 de grame, respectiv 2760 de grame, nascuti prin cezariana, ambii cu părinții din jud. Buzau. Au urmat, pe data de 2 ianuarie, alte 3 nasteri: 3 fetite cu greutatile intre 2480-3120 de grame, doua dintre ele nascute prin cezariana, cealaltă, născută spontan.”
Adaugă comentarii