Actualitate Agricultura acum

DESCHIDEREA BĂNCII DE GENE, O CERTITUDINE! Ce acord a fost stabilit în urma întâlnirii echipei PNL Buzău cu ministrul Agriculturii

Întâlnire de gradul zero a echipei liberale de la Buzău cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Discuțiile, la care au participat în afară de parlamentarii liberali și de ministru și cercetătorul Costel Vânătoru, au fost legate de situația actuală a Băncii de Gene, care, până acum nu a primit fondurile necesare pentru funcționare.

În urma discuțiilor, s-a stabilit ca, imediat după aprobarea Legii Bugetului de Stat să fie alocată suma necesară pentru derularea tuturor pașilor pentru începerea activităţii, la Buzău, a acestui proiect de importanţă naţională.

„Cuprinderea sumei necesare pentru începerea activității la Banca de Gene la Buzău, anul acesta, este primul semn că suntem oameni ai faptelor şi că promisiunile noastre electorale nu vor rămâne doar la stadiul de vorbe. Dezvoltăm împreună comunitatea, acesta este un demers care deja se vede și se simte.”, a declarat, la finalul întâlnirii cu ministrul Agriculturii, deputatul PNL Gabriel  Avrămescu.

La rândul său, senatorul liberal Vlad Pufu a declarat că deschiderea Băncii de Gene la Buzău este unul dintre principalele sale obiective pe care le-a avut în agenda electorală și nu va abandona proiectul până nu-l va vedea funcțional:

„Banca de gene este unul dintre principalele obiective pe care le-am avut în agenda electorală, iar faptul că într-un timp atât de scurt am reuşit să facem paşi concreţi, reali, pentru obținerea finanțării acestui proiect de importanţă naţională la Buzău, nu poate decât să mă bucure. Nu vom trăda încrederea buzoienilor şi vom continua să facem tot ce este posibil pentru un Buzău dezvoltat, modern, european.”

La rândul său, Costel Vânătoru a declarat pentru sansanews.ro că aceasta a fost întâlnirea pe care a așteptat-o tocmai pentru a avea ocazia să-i prezinte personal proiectul ministrului Agriculturii.

”M-am întâlnit cu ministrul Agriculturii și am prezentat situația Băncii de Gene de la Buzău. A ascultat și a urmărit cu atenție toate cele spuse de mine și a promis că imediat ce vor fi alocați banii pentru Ministerul Agriculturii va finanța  Banca de Gene și vom putea începe activitatea. Așteptam această promisiune și această întâlnire pentru ca eu să pot să-i prezint care este situația, necesitatea, importanța acestei instituții la Buzău pentru că, se știe, dumnealui nu a avut toate aceste date. Era necesară această întâlnire, să audă de la mine toate aceste informații și să vadă documentele, să înțeleagă de ce avem nevoie de această bancă la Buzău. A făcut acest lucru și cred că este un pas important pentru Buzău și pentru agricultura românească. Am discutat și procedurile și fluxul tehnologic. Deocamdată, vorbim de o instituție nou formată care trebuie, în primul rând, dotată cu birotică, aparatură de laborator, personal specializat și după ce vom reuși să punem la punct aceste aparate de bază atunci vom trece și la resurse. Avem nevoie de finanțare pentru a realiza aceste celule cu atmosferă controlată și abia apoi putem să trecem și la faza de colectare”, a spus Costel Vânătoru.

Proiectul Băncii de Gene de la Buzău a fost inițiat de cercetătorul Costel Vânătoru, însă a fost blocat o bună perioadă de timp, din cauza unei prezentări deficitare a proiectului în ansamblu și a importanței acestuia. Deși există o Hotărâre de Guvern de înființare a Băncii de Gene la Buzău dar și un sediu pentru aceasta, proiectul s-a împotmolit. Au fost blocate angajările iar de atunci, în ciuda discuțiilor și încercărilor cercetătorului Costel Vânătoru și autorităților locale, nimic nu s-a mai putut face pentru concretizarea ideii. Proiectul a fost deblocat acum în urma demersurilor echipei liberale de la Buzău și a intrat în linie dreaptă.

Odată ce va deveni funcțională, Banca de Gene va așeza România pe harta știinșiică a lumii, urmând a fi o carte de vizită pentru țara noatră, nu doar pentru Buzău.  Banca de Gene îi va ajuta pe fermierii din Buzău și din restul țării, care în prezent sunt nevoiți să importe semințe de legume. Aici vor fi conservate bogățiile Buzăului, Banca de Gene ducând la salvarea și păstrarea soiurilor autohtone.