Actualitate

Destinația Anului 2025 poate fi un loc de poveste din Buzău. Au început înscrierile la cea mai importantă competiție pentru turism

Foto arhiva

S-a dat start unei noi sesiuni de înscrieri în competiția Destinația Anului, la care, anul acesta, Buzăul s-a calificat la 3 categorii. Obiective turistice spectaculoase, satele de poveste ale Buzăului, tărâmuri fermecate, toate pot fi înscrise în cadrul competiției care devine mai atractivă de la un an la altul.

În etapa din 2024, județul Buzău a fost prezent în etapa finală a celei mai importante competiții pentru destinațiile turistice la 3 categorii. Geoparcul UNESCO “Ținutul Buzăului” s-a calificat la categoria “Tărâmuri cu tradiție și istorie”, Conacul Grigorescu și Cetățuia Hotel&Resturant la categoria “Experiențe gastronomice”, iar Hadar Chalet la “Cazări epice-boutique”. Deși nu s-au aflat pe lista câștigătorilor, fiecare din acestea s-a bucurat de o mai mare vizibilitate, atrăgând turiștii în județul Buzău.

În această perioadă sunt în plină desfășurare înscrierile pentru Destinația Anului 2025. Orașele, satele sau diverse obiective din județ pot fi înscrise în competiție până pe 5 decembrie.

“Există 6 categorii în care pot fi nominalizate destinațiile, acestea fiind:

  • -Orașe care inspiră
  • -Stațiuni Balneo-Climaterice
  • -Tărâmuri fermecate
  • -Sate de poveste
  • -Distracție și aventură
  • -Cultură și educație”, anunță organizatorii.

Apoi, pe 25 ianuarie 2025 vor fi anunțați finaliștii, pentru ca în perioada 1-25 martie 2025 susținătorii fiecărui loc de poveste să poată vota favoritul, pentru a-i asigura succesul în finală.

Mai multe detalii despre regulament și competiție, AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian