A salvat vieți doar prin puterea cuvântului. Și-a folosit puterea de convingere pentru a-i face să creadă, pe cei ajunși la capătul puterilor, că sinuciderea sau rănirea celor din jur nu reprezintă nici pe departe soluția spre mai bine. Vorbim despre Sorin Danciu, până de curând negociatorul Inspectoratului Județean de Poliție Buzău, omul care nu a lăsat pe nimeni în urmă. A avut zeci de misiuni, unele care s-au întins pe durata unei zile întregi, altele extrem de solicitante și de riscante, însă toate au fost finalizate cu succes. Nici un om nu și-a pus capăt zilelor, în timpul negocierilor inițiate cu Danciu, nimeni nu a fost rănit.
28 de ani a muncit Sorin Danciu în Poliția Buzău. În ultimii 3 ani de activitate, a decis însă că e momentul să facă și altceva. A participat la cursuri de formare în meseria de negociator iar de atunci totul s-a schimbat pentru el. Dintr-un polițist de intervenție la Serviciul de Acțiuni Speciale, Danciu a devenit un altfel de om al legii, unul pentru care puterea de convingere s-a transformat în arma numărul 1. Din acel moment, pentru el nu au mai existat cazuri ușoare sau grele, ci doar situații limită în care trebuia să facă aproape orice pentru a salva o viață aflată într-un moment de răscruce.
”Un bun negociator trebuie să fie o persoană care știe să asculte, o persoană răbdătoare, care să empatizeze cu subiectul cu care a intrat în contact în situația de criza. Însă, sunt momente în care un negociator al Poliției e mai mult un tip speculant. Speculezi anumite chestii, lucruri de care te poți agăța, în timpul discuțiilor purtate cu cei la care ai fost chemați să ajuți”, spune fostul negociator al Poliției.
Sorin Danciu ne-a dezvăluit și câteva din trucurile la care apela pe vremea când era chemat la negocieri, când cineva amenința că se aruncă de la etaj ori că-și dă foc sau aruncă totul în aer, în jurul său.
”Cel mai important e ca atunci când ai primul contact cu subiectul, impactul asupra lui să fie minim. De preferat e să mergi în ținută civilă, nu mergi nicidecum cu aere de superioritate. Te prezinți frumos, îi spui ”sunt de la Poliție”. Asculți mai mult. Ca negociator, folosim scala schimbării comportamentele: urmărim din discuțiile purtate cu subiectul ce s-a întâmplat în ultimele ore, ce revendicări are, ce-l nemulțumește. O face negociatorul principal, dar în spate e o echipă întreagă, sunt multe alte persoane care știu ce anume trebuie să facă și când e momentul potrivit. Găsim o emoție puternică, dacă subiectul e bolnav psihic, e într-o stare depresivă sau într-o stare de anxietate, încercăm să scădem emoția si să ridicăm raționalul”.
De-a lungul celor 3-4 ani cât a fost negociator al IPJ Buzău, Sorin Danciu a participat la tot felul de misiuni: de la tentative de suicid, la persoane care-și luau ostatici copiii și familia și amenințau că aruncă totul în aer. Întotdeauna spune că nu doar el a soluționat cazul, ci întreaga sa echipă.

”Plaja de misiuni la care am participat este diversificată: de la tentative de suicid la persoane care pur si simplu nu vor decât să demonstreze ceva, dat sunt și persoane care pur si simplu nu mai vor să trăiască. Nu seamănă o misiune cu alta. Fiecare diferă. Am avut misiune cu bolnav psihic recidivist care era în casă cu un copil de 2 ani. În situații de acest gen ești contra cronometru și faci orice să nu expui copilul. Înainte își alungase soția și părinții din locuință și păstrase copilul ca pe garanție că Poliția nu va interveni în forță ca să pună în executare mandatul de arestare emis pe numele său. Amenința copilul și că va arunca totul în aer. L-am atras într-o zonă îndepărtată de copil, l-am scos din acea cameră și l-am dus într-o zonă unde colegii mei intraseră prin pod. Au reușit să-l imobilizeze. Am fost mulțumiți cu toții că minorul nu a văzut nimic, nu a văzut intervenția și am reușit să nu-i provocăm o spaimă și mai mare”.

O altă misiune demnă de povestit a avut ca punct de desfășurare Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca. Se întâmpla cu câteva luni înainte de tragedia provocată de un pacient care și-a ucis cu un stativ colegii de salon, fărâmându-le, efectiv, capul.
Un bolnav cu grave probleme psihice reușea atunci să iasă din zona în care era internat și să ajungă în zona bucătăriei de unde a luat un cuțit cu care a început să amenințe pacienți și cadre medicale, deopotrivă. Un episod care la vremea respectivă nu a fost făcut public
” Înainte de tragedia de la Săpoca, în luna februarie, am avut o speță cu un tip de până în 30 de ani care a plecat din locul în care era internat și a reușit să ajungă la bucătărie. În ce circumstanțe a ieșit de acolo seara, nu avem cum să aflăm, însă se știe că nu exista personal suficient. A ieșit din locația respectivă și a coborât, din ce îmi amintesc. A reușit să acceseze zona de bucătărie de unde a făcut rost de un cuțit. A început pe urmă să amenințe personalul medical care era pe secție, dar și pacienții. Aceștia au fugit în saloane, iar personalul medical a reușit în mare parte să baricadeze ușile. Când am ajuns la fața locului, se plimba pe holul acela, vorbea singur, avea episoade psihotice, dar nu era cu acte de violență. Am încercat să intrăm pe geam, ne-a observat și a început să amenințe. Am vorbit prin ușă. I-am spus cine sunt, am stat de vorbă. Îi câștigasem încredea, i-am cerut să deschidă ușa și să arunce cuțitul. A rămas puțin în spatele cadrului ușii, am mai discutat un pic, a lăsat apoi cuțitul, a ieșit afară la mine, am stat de vorbă prietenește, ne-am oprit pe o bancă unde am continuat să vorbim. Nu voiam să-l trădez. Nu le promitem lucruri pe care nu le putem face, nu are rost să-i mințim. Era internat și nu mai voia să rămână acolo, voia să plece la familia lui în Germania, unde spera că se va face bine”, povestește negociatorul.
Alții la care a fost chemat amenințau că se spânzură, că dau foc locuinței, că aruncă totul în aer, că se înjunghie. Un buzoian chiar s-a stropit cu benzină și a fost pe punctul de a-și da foc, alții și-au luat ostatici rude apropiate. Nici unul nu și-a dus planul la bun sfârșit iar asta îi dă fostului negociator sentimentul că și- a făcut bine meseria, că și-a dus la bun sfârșit misiunea pentru care s-a antrenat.
” Cel mai mult la o intervenție am petrecut 15 ore. A fost tentativă de suicid, în primă fază demonstrativ, după aceea s-a urcat pe casă și a vrut să pună mâna pe instalația electrică. Era din Pietrosu. I-am scăzut emoția. După ce l-am convins prima dată, lumea din sat l-a întărâtat mai mult și s-a urcat pe o casă mult mai înaltă unde nu am mai avut acces să îl coborâm. Într-un final a coborât singur, dar după multe, multe ore. Mi-a fost teamă să nu se blocheze la nivel muscular, refuza apă, mâncare, tot, ore la rând. A fost un adevărat maraton, care s-a încheiat cu bine”
De altfel cu bine s-au încheiat toate misiunile la care Danciu a fost negociator. Nimeni nu și-a dus la bun sfârșit amenințările.
” Trebuie să fii pregătit pentru așa ceva. Te întărește Dumnezeu, te întărește caracterul, te întărește dorința de a-l scoate din întunericul vieții pe cel care amenință că-și ia viața, la un moment dat. (..) Nimeni dintre cei pe care i-am ajutat nu a primit amendă. Pentru că tentativa de suicid este o urgență medicală. Iar dacă ofițerul de poliție vine , după ce te-am dat jos de pe stâlp și spune: „semnează aici, amendă 500 de lei pentru deranjarea ordinii și liniștii publice”, e ca și cum i-am da un șut în fund să știe ce are de făcut data viitoare când urcă din nou pe stâlp, pentru că sunt și astfel de situații”
Sorin Danciu a ieșit la pensie. Îi lipsește viața de polițist, îi lipsesc misiunile de negociator. De aceea, are de gând ca la un moment dat, într-o formă sau alta, să facă ceva pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, ajung în situația de a-și dori să nu mai trăiască
Adaugă comentarii