Actualitate

Diferență ca de la cer la pământ în cazul pensiilor. Care este suma fabuloasă primită lunar de un pensionar din Buzău

În timp ce majoritatea pensionarilor din județul Buzău sunt nevoiți să se descurce cu doar câteva sute de lei în fiecare lună, bani din care să plătească facturile, să cumpere alimente dar și medicamente, sunt și câteva persoane cărora poștașul le aduce, lună de lună, sume la care alții nici nu visează. Este și cazul unui pensionar buzoian care, după ani întregi de muncă și cotizare, are o pensie de aproape 18 000 lei. De notat că această pensie nu face parte din categoria celor speciale. Nu se știe cine deține această pensie record sau domeniul de activitate în care a activat persoana respectivă.

„Cea mai mare pensie la nivelul județului Buzău este de 17.725 de lei. O pensie stabilită pe contributivitate, deci nu discutăm de o pensie prevăzută de o lege specială, de o pensie de serviciu, calculată după o altă formulă decât cea a contributivității salariilor” a declarat la Focus Tv, Ionuț Constantin, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Buzău.

La polul opus, cea mai mică pensie pe care o primește un vârstnic din județ este pensia minimă garantată de stat, anume de 800 de lei.

„Cea mai mică pensie, putem spune că e pensia de 800 de lei, valoarea pensiei minime, garantată de stat, pentru că nimeni nu încasează o valoare mai mică decât aceasta. Chiar dacă real, să spunem, valoarea pensiei, discutăm cazul ipotetic al unei persoane care beneficiază de pensie de invaliditate. Dacă a muncit un an de zile, pensia reală putem spune că este în jur de 100-150 de lei, pe contributivitatea din anul respectiv. Dar, peste această valoare, automat vine indemnizația socială pentru pensionari, care este un venit asigurat de la bugetul statului în completare, astfel încât nimeni să nu încaseze o pensie mai mică de 800 de lei.” a adăugat Ionuț Constantin, purtătorul de cuvânt al CJP Buzău.

Etichete