Actualitate Șansa de Ramnicu Sărat

DNA a ajuns la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat

O descindere a procurorilor DNA a avut loc, ieri, la Spitalul Municipal Rm. Sărat. Informația a fost confirmată pentru șansanews.ro de directorul medical al unității, Felicia Vasile. ”Pot să vă confirm, dar nu vă pot furniza niciun fel de informație în legătură cu asta!” a fost comentariul oficialului spitalului. Între timp, în spațiul public au apărut mai multe discuții referitoare la ceea ce ar fi putut urmări procurorii anticorupție.

Potrivit unor surse neoficiale, descinderea organelor de anchetă ar avea la bază suspiciuni privind favorizarea unor candidați la angajare. În joc ar fi și sume care ar fi ajutat la aranjarea unor concursuri. Vizate ar fi cel puțin două persoane cu rol de decizie în unitatea spitalicească, dar există scenarii care acreditează și implicații în mediul politic local.

Până la ora transmiterii acestei știri, DNA nu a făcut nicio comunicare în legătură cu acțiunea derulată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Acțiunea pare să fi provocat un adevărat cutremur în comunitatea râmniceană, subiectul fiind intens discutat în toate mediile, de la cel politic, la cel administrativ. Vom reveni cu detalii.