Divertisment

După o pauză de doi ani, Drăgaica se redeschide astăzi

sursa foto: dragaicabuzau.ro
sursa foto: dragaicabuzau.ro

Doi ani de pandemie au însemnat și renunțarea la organizarea celui mai vechi târg al Buzăului, Drăgaica. O tradiție întreruptă care se reia, în 2022, iar deschiderea oficială a noii ediții are loc joi după-amiază, la ora 17,00. Sunetul buciumului adus de la munte de Cristian Micu, strănepotul lui Mircea Micu, meșterul popular declarat de UNESCO Tezaur Uman Viu, va deschide Drăgaica. Apoi, mai mulți artiști locali vor întreține atmosfera pentru ca seara să se încheie cu un concert așteptat al trupei Carla s Dreams. De altfel, prezența trupei în programul artistic al primei zile de festival  este de așteptat să aducă un număr mare de spectatori. Programul artistic integral, mai jos:

Drăgaica va fi reunită cu festivalul dedicat marelui interpret Benone Sinulescu, programat pe 18 și 19 iulie. Târgul tradițional va aduce nume de referință din muzica românească, iar la standuri vor fi prezenți comercianți, cârciumari, dar și meșteșugari.

Organizatorii au activat și o pagină de Facebook a evenimentului, unde vor ține publicul conectat la noutățile târgului.

Pentru accesul în Drăgaică, taxa este modică – 3 lei. 50 de lei este un buget rezonabil pentru oricine vrea să petreacă, într-o atmosferă autentică de târg, câteva ore. Drăgaica se încheia de obicei de Sânziene, pe 24 iunie, dar, anul acesta, va rămâne pentru alte două zile.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian