Actualitate Agricultura acum

După secetă, ploile abundente păgubesc agricultorii! Nu se poate intra la recoltat. Ce spun fermierii despre calitatea cerealelor

De la o extremă la alta. După seceta aprigă de anul trecut care a pârjolit aproape toate culturile, agricultorii se confruntă acum cu episoade de ploi abundente despre care spun că le vor diminua producțiile. Solul a ajuns aproape de saturație din punct de vedere al umidității, iar dacă ploile vor continua fenomenul de băltire s-ar putea intensifica și culturile care ar fi trebuit să fie recoltate să fie inundate. Cu alte cuvinte s-ar ajunge din nou la pierderi masive la culturile însămânțate în toamnă. Sunt zile decisive pentru producțiile de orz, rapiță și grâu, iar fermierii speră ca vremea să se încălzească pentru ca în iulie să poată intra la recoltat, în caz contract, calitatea boabelor va fi mult afectată. Sunt însă și fermieri liniștiți. Este vorba despre cei care și-au învățat lecția,iar după un an dezastruos pentru agricultură, s-au pus la adăpost cu ajutorul polițelor de asigurare.

La Buzău plouă de câteva zile bune, iar cantitatea de apă acumulată a atins cote record. De exemplu, la Smeeni s-au strâns 130 de litri de apă în mai puțin de trei săptămâni. Cu toate acestea, apa a fost asimilată de sol, iar fenomenul de băltire, deocamdată, nu crează probleme în județ.

”De la începutul lunii a plouat aproximativ 130 de litri pe metrul pătrat. Este bine având în vedere seceta de anul trecut, iar fenomenul de băltire încă nu se înregistrează la noi, pe solurile noastre, probabil pe solurile grele. Deocamdată nu sunt afectate culturile de toamnă, dar în sitlul acesta, dacă va continua să ploua probabil vor fi efecte negative ale ploii”, a spus Ionuț Drugea, inginer agronom.

Din păcate, meteorologii au anunțat precipitații și pentru zilele următoare, iar asta nu va aduce nimic bun. Agricultorii spun că degeaba culturile arată bine la acest moment dacă nu vor putea începe recoltatul. Cu cât vor sta mai mult în câmp cu atât boabele vor pierde mai mult din calitățile alimentare.

”Anul trecut la momentul acesta orzul era recoltat și ne pregăteam să facem probe la rapiță, și probabil după 1-2 iulie intram la grâu. Dar, din punctul meu de vedere,  până pe 10-15 iulie nu ne atingem de rapiță și grâu, orzul probabil intrăm la recoltat după 5 iulie. Orzul este afectat pentru că a avut o talie foarte înaltă și e culcat la pământ, iar din ploile acestea se va lipi de pământ și va încolți bobul. Rapița nu are nicio problemă, iar la grâu probabil se va înnegri bobul și vom avea o scădere a calității”, a mai explicat inginerul agronom din Smeeni.

Tot din cauza ploilor excesive a crescut și riscul apariției bolilor, un aspect care la fel va duce la deprecierea calității boabelor, în special celor de grâu.

”În antiteză cu anul trecut, anul acesta avem ploi care cad în fiecare zi, îăn unele locuri cantitativ foarte însemnate , până la 50 de litri pe metrul pătrat. Totuși nu avem aceste băltiri în mod excesiv pentru că rezerva de apă din sol oricum nu este refăcută. Deci nu asta este problema. Problema este această umiditate atmosferică foarte mare care crează un risc din punct de vedere fitosanitar, al apariției bolilor foliare și duce în același timp și la deprecierea calității boabelor, și mă refer aici, în special, la grâu care ar fi trebuit să meargă la panificație, iată că de data aceasta avem acest risc de diminuare a calității”, a spus Cosmin Florea, director Direcția Agricolă Buzău.

De altfel, primele efecte negative ale precipitațiilor abundente deja pot fi văzute, pe câmp, cu ochiul liber. Lanurile de orz au fost culcate până la pământ, iar spicele grâului și-au schimbat culoare, semn că au apărut bolile.

”Dacă facem referire la grâu, sigur. Calitatea lui este afectată puternic, pe o de o parte, vorbim de o asfixiere a sistemului radicular, de o îngălbenire prematură, de o maturare forțată și din cauza cauza vântului și a încărcării cu apă a spicului lanurile au fost afectate, au fost culcate la pământ”, a spus Costel Vânătoru, cercetător la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

Specialiștii sunt de părere că mare parte din producția de grâu, pe lângă faptul că va fi diminuată , va pierde din calitățile de panificație.

”Grâul și-a schimbat culoare, și nu una plăcută, una aurie ci una închisă ceea ce dovedește prezența bolilor ale apartului folier care duce la deprecierea producției. Grâul pentru panificație are anumiți indici de calitate pe care trebuie să-i îndeplinească și cred că, după recoltare, când se fac analize de laborator,  este posibil ca mare parte din producție să fie declasată de la a fi folosită pentru panificație și dusă către zona furajeră, către zootehnie, către alte utilizări”, a explicat cercetătorul buzoian.

Situația este una extrem de dificilă pentru agricultorii care anul trecut au pierdut chiar și întreaga producție, însă sunt și situații fericite. Un exemplu este Ionuț Vișan, un fermier din comuna Țintești care și-a asigurat întreaga suprafață de 500 de hectare.

”Am încheiat asigurări de grindină, vijelii, inundaţii, incendii. Pe an plătesc undeva până în 30.000 de lei, dar aproximativ jumătate din această sumă îi iau de la AFIR înapoi. Făcându-mi asigurare, acum sunt foarte liniştit. Eu am asigurat orzul pe 6 tone la hectar şi asta este, dacă  îmi diminuează producerea la 3 tone voi reupera de la asigurări. Am făcut deja înştiinţări să vină să îmi supravegheze cultura, că e culcată. Dăcă nu îmi iese proucţia aceea de 6 tone, îmi iau diferenţa de la asigurare. Deci, asigurarea culturilor, din punctul meu de vedere, este mai bună decât chiar irigaţia. E mult de muncă. Stai zi şi noapte pe câmp. Aşa, ai asigurarea plătită, la revedere. Poţi sta liniştit!”, a spus Ionuț Vișan