Actualitate Social

ECHIPAMENTE ȘI PERNE NOI PENTRU MICII PACIENȚI. Donație importantă pentru Secția Pediatrie

În prag de Crăciun, câțiva părinți din Buzău au decis să facă o faptă bună și să vină în sprijinul medicilor care au în grijă copii, dar și al micilor pacienți. Au pus mână de la mână și au cumpărat o serie de produse ce sunt folosite în spital, pe care le-au donat Secției Pediatrie a Spitalului Județean Buzău. Este vorba atât despre echipamente utilizate zilnic de medici în desfășurarea activității, cât și de perne. Zeci de perne au fost donate Secției Pediatrie, astfel că toate paturile vor avea perne noi pe care să se odihnească micuții cu probleme de sănătate.

“În pragul sărbătorilor de iarnă, secţia de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău a primit o donaţie consistentă din partea unui grup de părinți din Buzău. Este vorba despre un monitor funcţii vitale, 6 minifrigidere, o lampă UV și 20 de perne. Urmează ca, în zilele următoare, să mai sosească alte 40 de perne – pentru a fi schimbate în totalitate pernele din secţie – dar şi o lampă UV.”, se menționează într-un comunicat de presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Conducerea SJU Buzău dar și medicii au rămas surprinși de gestul buzoienilor și le-au transmis mulțumiri părinților care s-au mobilizat şi au donat echipamente și bunuri.

„Doresc să mulţumesc tuturor părinţilor de la Grădiniţa ERINO KINDERGARTEN din Buzău pentru că au ales secţia de Pediatrie pentru a dona echipamente și materiale care ne sunt de mare necesitate în secţie, mai ales în contextul epidemiologic actual.” a declarat dr. Anica Gina, şefa secţiei Pediatrie.



Publicitate