Actualitate

Evaluatorii UNESCO au încheiat evaluarea Ţinutului Buzăului. Ce au găsit, când va fi dat verdictul!

Vizita evaluatorilor străini ale căror impresii vor sta la baza deciziei de a transforma Ținutul Buzăului în geoparc UNESCO s-a încheiat. La finalul vizitei de lucru, cei doi evaluatori s-au declarat mulțumiți de ce au văzut. Mai e de lucru la anumite capitole, cum ar fi infrastructura de transport, însă Ţinutul Buzăului are şanse să obţină un raport favorabil, zona fiind catalogată una cu un potenţial imens.

Evaluatorii  au declarat că Ținutul Buzăului are potențial, cu atât mai mult cu cât tehnologia modernă se îmbină într-un mod unic cu cea tradițională. Pe de altă parte, mai sunt lucruri de făcut, însă evaluatorii spun că nu există un geoparc perfect şi că tot timpul există posibilitatea îmbunătățirii lucrurilor.

”Cred că acest geoparc are un mare potenţial şi echipa a făcut un pas important alături de populaţia locală. Cred că următorul pas care trebuie făcut este de a face o mai bună infrastructură în zonă, pentru că este oarecum greu de ajuns în unele locuri,  iar zona are un mare potenţial de a atrage oamenii. Ne gândim la drumuri, la accesibilitate, la centre de vizitare ca cele pe care le-am văzut, care sunt extraordinare”,  a declarat Margaretha Roelfs, evaluator UNESCO.  

La rândul său, preşedintele Asociaţiei „Ţinutul Buzăului”, Răzvan Popa, cel care alături de profesorul Alexandru Andrăşanu de la Universitatea Bucureşti  şi de preşedintele ANTREC Buzău Cristina Partal, a avut în 2007 ideea transformării Ţinutului Buzăului în geoparc, a explicat ce s-a întâmplat în timpul evaluării de către specialiștii străini:

”Am avut o întâlnire la Consiliul Județean cu staff-ul, cei 18 primari şi membri consultativi ai geoparcului, am prezentat proiectul din 2007 după care am plecat pe teren şi ne-am întâlnit cu antreprenori, profesori, primarii localităţilor din ţinut din nou la faţa locului şi am vizitat foarte multe situri naturale: Vulcanii Noroioşi, Domurile de sare, punctele de vizitare pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Nu s-a evaluat atât caracterul natural al zonei cât proiectele noastre, interpretarea, cum a fost implicată comunitatea locală, traseele, proiectele educaţionale pe care le-am avut. Tot timpul a fost o discuţie”.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că obținerea titlului de Geoparc Global de către Ținutul Buzăului ar genera o renaștere a zonei care se va traduce printr-o bunăstare a oamenilor locului:                                                                                                                                                

”Mulţumesc celor doi evaluatori care au avut răbdare cu noi în aceste zile şi sper să fi realizat că oamenii din Ţinutul Buzăului sunt oameni cu suflet, care iubesc locurile natale şi care doresc să renască această zonă şi îşi doresc, cel puţin la fel ca şi mine, ca Ţinutul Buzăului să primească acreditarea UNESCO pentru că din momentul acela va începe adevărata renaştere. Cred că cu toţii am înţeles că responsabilitatea acum nu este decât la noi. Îmi doresc din tot sufletul ca să am ocazia, chiar dacă nu voi mai fi preşedinte al CJ, ca peste 4 ani să primim o vizită de la UNESCO pentru revalidare şi reacreditare. Pentru a face asta, însă trebuie să ne dăm seama ca nu depinde decât de noi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău Petre Emanoil Neagu.                  

Profesorul Alexandru Andrăşanu de la Universitatea Bucureşti, iniţiator al proiectului prin care Ţinutul Buzăului este la un pas de a deveni cel de-al doilea Geoparc Global din România, după Ţara Haţegului este aproape convins de reuşita proiectului.                                                                                                                        

”Trebuie să fim optimişti! Cu multă tenacitate se poate face acest lucru, în ciuda pesimismului care ne caracterizează. Întotdeauna aşteptăm să vină cineva să facă ceva să ne fie mai bine.  Noi suntem acei cineva şi  cu oamenii din zonă. Avem tenacitatea necesară pentru că am început acest proiect în 2007 şi îl vom continua. Eu sunt aproape sigur, șansele sunt foarte mari să avem două geoparcuri UNESCO în România”.

După aproximativ o săptămână de la finalizarea vizitei în Buzău, specialiştii vor transmite un raport comun la Secretariatul UNESCO din Paris. Urmează analize amănunțite pentru ca ulterior, Secretariatul UNESCO să transmită o propunere de acceptare, de amânare ori de respingere către boardul Georparcurilor UNESCO, ce se întruneşte în fiecare an, în luna mai. În urma voturilor obţinute, se va comunica decizia finală.            

Pentru a obţine statutul de Geoparc Global, “Ţinutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 criterii analizate de specialiştii internaționali aflați zilele trecute în județ.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian