Actualitate

Evaziune uriașă, anchetată de procurorii buzoieni. Aproape 150 de persoane audiate

Percheziții ample în județul Buzău și în alte județe ale țării, într-un caz de evaziune fiscală cu un prejudiciu uriaș: 20 000 000 lei.

Anchetatorii din Buzău au organizat astăzi 9 percheziții în Buzău, Giurgiu, Ilfov și București. Potrivit unui comunicat de presă remis de procurorii buzoieni, vizate au fost mai multe persoane fizice, dar și juridice, acuzate de evaziune fiscală. Practic, firmele pe care le dețineau nu treceau în documentele contabile operațiunile realizate sau suspecții apelau la alte metode, astfel încât să ascundă afacerile pe care le derulau și să scape de plata taxelor către stat.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, perchezițiile au vizat firme din domeniul reciclării deșeurilor. La Buzău au fost realizate două percheziții, ambele într-o comună din zona de sud a județului.

“La data de 16.11.2023 organele de poliţie din cadrul IPJ Buzău – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Eonomice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare într-o cauză privind  săvârşirea  infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi spălarea banilor, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019. Percheziţiile  au fost efectuate la adrese din judeţele Buzău, Giurgiu, Ilfov şi din mun.Bucureşti, la persoane juridice şi persoane fizice care au ascuns bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă, ori au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale, operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului. Prejudiciul total estimat în această fază a urmării penale este de 20.000.000 lei”, se menționează într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

În urma perchezițiilor de astăzi, 147 de persoane vor fi audiate de anchetatorii buzoieni.

“Prin efectuarea perchezițiilor  se urmărește identificarea şi ridicarea tuturor documentelor de evidenţă contabilă şi extracontabilă, cu referire la societăţile comerciale vizate şi depistarea unor suspecţi, în această perioadă procedându-se la audierea a 147 persoane.”

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian