SĂNĂTATE Social

EXCLUSIV Buzăul începe recoltarea de plasmă pentru vindecarea bolnavilor COVID-19

Aparatul de plasmafereză, folosit pentru recoltarea de plasmă hiperimună folosită pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, ar putea fi pus în funcțiune luna aceasta la Buzău. Miercuri au fost încheiate protocoale cu spitalele din județ pentru transmiterea listelor cu pacienții vindecați, posibili donatori de plasmă.  
Echipamentul, donat autorităților județene de o firmă care distribuie aparatură medicală pentru o perioadă de 12 luni, a ajuns deja la Buzău. Aparatul a fost montat în camera de recoltare a Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău. Săptămâna viitoare, personalul centrului va fi instruit cu privire la modul în care trebuie utilizat aparatul iar ulterior, imediat ce vor fi livrate și kiturile necesare punerii în funcțiune, se va putea da startul procedurilor de recoltare a plasmei de la pacienții care au învins boala.
”Aparatul a ajuns vineri la Buzău. Urmează ca săptămâna viitoare să fie realizat instructajul personalului și protocoalele cu spitalele din județul Buzău ca să ne trimită lista cu pacienții vindecați cu care putem apoi să luăm contact, să-i chemăm să vină să doneze la 14 zile, cel puțin, de la vindecare. Noi o să recoltăm plasma, o să trimitem probele de testare suplimentară la Institutul Național de Hematologie Transfuzională București, de unde o să așteptăm rezultatele. Și în cazul în care Spitalul Județean Buzău va avea vreun pacient în stare critică pe care să îl trateze cu această plasmă pe care am testat-o, bineînțeles o să le-o acordăm.”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Buzău, Adriana Crăciun.
Între timp, de miercuri, Centrul de Transfuzii Buzău a început încheierea protocoalelor cu Spitalul Râmnicu Sărat și Spitalul Județean Buzău în vederea primirii listelor cu pacienții care s-au vindecat de coronavirus și care ar îndeplini criteriile necesare pentru donarea de plasmă.
” La noi, din câte am aflat, sunt persoane care nu sunt eligibile din cauza vârstei-peste 65 de ani, sub 18 ani, adică mai sunt și alte criterii de eligibilitate în afară de faptul că sunt pacienți vindecați. Sunt pacienți care s-au vindecat de COVID-19 dar au mai avut și alte afecțiuni, afecțiuni care contraindică donarea de sânge chiar și normală.”, a mai spus Crăciun.
Greul abia apoi începe. Reprezentanții Centrului de Transfuzii vor trebui să identifice potențialii donatori – persoane care au fost declarate vindecate de cel puțin 14 zile și care nu suferă de anumite afecțiuni. Apoi îi vor contacta pe buzoieni și vor încerca să-i convingă să se prezinte la centru pentru a dona plasmă, un produs care poate salva vieți. Până acum, însă, lista posibililor donatori din Buzău nu este prea lungă.
În județul Buzău sunt 47 de persoane confirmate cu coronavirus. 14 persoane au fost declarate vindecate și externate.
În România, săptămâna trecută a început terapia cu plasmă hiperimună, un tratament care s-a dovedit eficient în mai multe țări dar care a început să dea  rezultate şi în țara noastră. La Institutul Matei Balş din Capitală, trei dintre bolnavii aflaţi la terapie intensivă au beneficiat de acest tratament iar unul dintre ei a fost scos de la aparate după ce starea sa s-a îmbunătățit semnificativ.



Publicitate