Actualitate

EXCLUSIV! Lista liceelor din Buzău care vor avea mai puține clase!

Inspectoratul Școlar Județean a finalizat analiza în baza căreia a fost întocmit planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, un an care va debuta cu mai puține clase de liceu pe fondul scăderii numărului de elevi. Vestea că 24 de clase de liceu vor dispărea, începând de anul viitor, a generat un val de nemulțumiri în rândul directorilor, astfel că s-a decis ca reducerea să fie făcută în baza unor criterii, despre care SansaNews a scris AICI. În final, s-a decis, iar planul de școlarizare a fost diminuat doar cu 13 clase potrivit liderului SÎP, Ion Dobre.

”O constatare îmbucurătoare la acest moment. Din ce am verificat, sunt 13 clase nu se vor mai regăsi. Ele vor fi distribuite altfel, șapte clase au fost tăiate din liceele din municipiul Buzău, din Rîmnicu Sărat trei, în zona rurală –unul și în alte două din zona orașelor din județ”, a declarat Ion Dobre, într-o intervenție la Focus TV.

Concret, este vorba despre licee cu profil tehnic, agricol, teoretic, dar și vocațional. Iată lista obținută din surse jurnalistice, de SansaNews, exclusiv:

  1. Liceul Tehnologic ”Meserii și Servicii” Buzău
  2. Liceul Tehnologic ”Alexandru Ioan Cuza” Buzău
  3. Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Buzău
  4. Liceul Agricol ”Doctor Constantin Angelescu” Buzău
  5. Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Buzău
  6. Liceul Teoretic Alexandru Marghiloman Buzău
  7. Liceul cu Program Sportiv ”Iolanda Balas Soter” Buzău
  8. Liceul Teoretic Ștefan cel Mare Râmnicu Sărat
  9. Liceul Tehnologic Economic ”Elena Matei Basarab” Râmnicu Sărat
  10. Liceul Tehnologic “Victor Frunză” Râmnicu Sărat
  11. Liceul Teoretic Nehoiu
  12. Liceul Teoretic ”Radu Vlădescu” Pătârlagele
  13. Liceul Agricol Smeeni

Inspectoratul Școlar Județean Buzău care a emis un comunicat de presă prin care prezintă planul de școlarizare trimis spre aprobare la Ministerul Educației, fără însă să nominalizeze liceele unde a fost redus numărul claselor de liceu.

Concret, planul de școlarizare pentru anul 2026-2027, când sunt așteptați 3400 de absolvenți de clasa a-VIII-a, cuprinde 125 clase de nivel liceal, învățământ de masă, și 4 clase de nivel liceal, învățământ special, astfel:

  • liceu teoretic – 53 clase (profil Real – 25 clase și profil Umanist – 28 clase);
  • liceu vocațional – 15 clase (profil Teatru – 1 clasă, profil Sportiv – 7 clase, profil Teologic – 1 clasă, profil Pedagogic – 3 clase, profil Arte vizuale – 2 clase și profil Muzică – 1 clasă);
  • liceu tehnologic – 45, 16 clase (profil Tehnic – 17,16 clase, profil Servicii – 20,50 clase și profil Resurse naturale și protecția mediului – 7,50 clase);
  • liceul tehnologic dual – 11,84 clase (profil Tehnic – 5,34 clase, profil Servicii – 5,50 clase și profil Resurse naturale și protecția mediului – 1 clasă)
  • liceu teoretic, învățământ special – 1 clasă (profil Umanist)
  • liceu tehnologic, învățământ special – 3 clase (domeniul de pregătire Industrie textilă și pielărie – 2 clase și domeniul de pregătire Turism și alimentație – 1 clasă).

”Nu știu cum s-a procedat pentru că nu pot decât să constat că e o veste îmbucurătoare că nu se vor tăia 24, ci 13 clase. Sigur că dacă dispar 3-5 clase, efectele sunt neplăcute pentru că sunt afectate cadrele didactice. Doar la una din clase se calculează 2,5 norme. În această situație, avem undeva la 32,5 norme pe care nu le vom regăsi în învățământul liceal pentru anul școlar următor”, a explicat Ion Dobre.

Ion Dobre

Liderul de sindicat a explicat că este o situație neplăcută mai ales că sunt discipline unde din cauza deficitului de profesori s-a apelat la specialiști din alte domenii.

”Sigur că o parte din aceste norme nu se vor regăsi efectiv și în cadre disponiblizate, dar colegi care aveau dreptul să continue activitatea și după vârsta standard de pensionare nu –i vom mai regăsi în sistem, nu știu ce se întâmplă cu interdicția celor care cumulează pensia cu salariu. Deocamdată stăm foarte prost pe disciplinele tehnice și am fost obligați să apelăm la specialiști, ori ieșiți la pensie, ce au profesat în alte domenii, ori la specialiști din alte domenii, respectiv ingineri, cei mai mulți”, a subliniat Dobre.

În această perioadă, profesorii din toată țară desfășoară proteste și amenință cu greva generală. 50 de cadre didactice afiliate SÎP Buzău au participat miercuri la protestul de la București, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice.