Seceta extremă a îngenunchiat fermierii din România. În fața valului de probleme, crescătorii de animale nu văd niciun colac de salvare: de pe câmp nu au recoltat aproape nimic, iar toamna i-a găsit fără bani pentru a-și cumpăra furaje. Situația este dramatică, astfel că primii care au avut parte de o discuție cu ministrul Agriculturii au fost chiar crescătorii de bovine. Ședința de lucru a fost organizată, marți, la ferma Afiliu din localitatea Amaru, iar invitații au fost fermierii care fac parte din Consiliul Laptelui.
”În cadrul dialogului, fiecare participant a expus problemele pe care le întâmpină în fermele lor, plecând de la prețul laptelui la poarta fermei, dificultățile în asigurarea furajelor pentru hrana animalelor în contextul secetei cu care s-au confruntat anul acesta, accesarea de credite pentru dezvoltarea afacerilor, modalitățile de realizare a controlului de către medicii veterinari în județele din țară, precum și accesul la sistemele de irigații”, se arată într-un comunicat emis de MADR.
În urma discuțiilor, s-a luat în calcul, ca și soluție pentru salvarea fermierilor din acest sector, împrumutarea porumbului din rezerva statului.
” Am vorbit probleme generale. Au fost fermieri din toată țara și fiecare a spus ce problemă are în ferma proprie și, în special, s-a vorbit despre lipsa furajelor. În acest context s-a pus și problema la apelarea unui împrumut din rezerva de porumb, din rezerva statului, adică să luăm porumb acum și să-l dăm înapoi din următoarea recoltă. O altă problemă a fost lipsa finanțărilor. Adică fermierii nu-și mai pot plăti datoriile”, a explicat, pentru sansanews.ro, Mihai Afiliu, gazda evenimentului organizat de MADR la Buzău.
La rândul său, ministrul Agriculturii le-a prezentat invitaților prezenți la ședință formele de sprijin pe care MADR le derulează pentru crescătorii de bovine și sumele prevăzute pentru acordarea de despăgubiri pentru seceta din acest an.
”Totodată, ministrul BARBU a explicat că sectorul de bovine de lapte este unul prioritar pentru MADR, alături de cel pentru bovine de carne și cel suin. ”Din perspectiva producției de lapte în România, accentul trebuie pus pe reducerea dependenței de importuri, să putem asigura consumul intern și chiar să exportăm. Fermierii trebuie să țintească spre performanță în fermele lor, avem premisele pentru a o atinge”, a declarat Florin Barbu.
Participanții la reuniune au efectuat și o vizită în ferma Afiliu, fermă care integrează producția vegetală în susținerea bovinelor de lapte, un exemplu de bună practică cu o vechime de peste 25 de ani în România, de altfel dată exemplu recent și de ministrul Mediului. Detalii AICI.
Adaugă comentarii