Sunt sute de localități din întreaga țară care au probleme cu furnizarea apei potabile. Estul și sudul țării sunt zonele cele mai afectate, iar pe lista județelor în care sunt localități cu fântâni secate ori unde apa este furnizată cu program se regăsesc Vrancea, Galați, Buzău, dar și aproape toată Moldova și județele din sudul extrem. Totuși, nu e o situație îngrijorătoare, dă asigurări ministrul Mediului, Mircea Fechet.
”N-ar trebui să fie ceva neapărat îngrijorător, nu vorbim de un fenomen de scară, dar e bine să știm că există și astfel de locuri. De câte ori merg în câte o localitate, unul dintre primele lucruri pe care mi-l spun oamenii este acela că rămân fără apă. Dacă în trecut mai secau fântânile o zi, două, o săptămână în timpul verii, acum bieții oameni s-au învățat să trăiască săptămâni întregi fără o picătură de apă, ceea ce este groaznic”, a declarat ministrul Fechet.
Într-o intervenție la Digi 24, ministrul a declarat că, per ansamblu, România nu are o problemă cu resursa de apă. E suficientă apă înmagazinată, iar pierderile nu vor fi mari, așa că populația nu are de ce să-și facă griji.
”Avem aproape 4 miliarde de metri cubi de apă înmagazinate în cele aproximativ 40 de acumulări hidro, acele lacuri de acumulare. Nu avem probleme cu apa decât izolat. Dar există multe localități unde apa potabilă e livrată populației cu restricții, ceea ce generează un disconfort foarte mare. Despre irigații nu mai spun, că atunci când oamenii nu au apă să bea, atunci agricultura probabil că așteaptă. Nu avem însă nici un risc pe rezervele de apă. Pe estimările colegilor de la Administrația Națională Apele Române, la sfârșitul lunii iulie tot vom avea 77% din capacitatea acumulărilor, față de 80% cât avem astăzi. Deci o să pierdem 3% într-o lună, dar vom recupera”, a precizat ministrul liberal.
Chiar și așa, oamenii trebuie să înțeleagă, mai spune ministrul, să nu facă risipă de apă și să o consume rațional. De altfel, un apel similar vine și de la reprezentanții Companiei de Apă Buzău, după cum puteți citi aici.
Adaugă comentarii