Județul Buzău va avea buget abia la primăvară. Și nu va fi unul îndestulător, ci unul de austeritate, ca în an de pandemie. Dacă în 2020, consilierii județeni din Buzău au aprobat bugetul în a doua parte a lunii februarie, anul acesta, ședința în care va fi supus votului bugetul va avea loc mult mai târziu. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, estimează că bugetul județului Buzău ar putea fi gata la jumătatea lunii martie, după ce vor fi parcurse toate etapele de dezbatere dar și de adoptare a bugetului național. Abia atunci, primarii din fiecare localitate în parte vor putea ști pe ce se bazează anul acesta și își vor putea încropi propriile planuri pentru anul în curs.
“Bugetul pe anul în curs o să- l avem mai târziu pentru că acestea sunt cutumele. Dacă bugetul va fi prezentat de Guvernul României în Parlament la începutul lunii februarie, sunt dezbaterile de câteva zile, apoi votul în Plen. Știm foarte bine că după ce se votează bugetul la nivel național urmează o nouă perioadă de timp, pentru că noi, autoritățile locale, trebuie să lăsăm bugetul în dezbatere publică. Deci, cred că vom avea buget la nivel de județ pe anul 2021, cel mai optimist termen-jumătatea lunii martie.”
Pe lângă faptul că proiectul de buget va fi pregătit și adoptat abia la începutul primăverii, autoritățile județene estimează că vor avea și mai puțini bani la dispoziție față de anul trecut. Așa că singura variantă pentru derularea și ducerea la bun sfârșit a proiectelor pe care le au în plan va fi atragerea cât mai multor fonduri europene.
„După cum se preconizează, fiind un an destul de dificil și cu o nouă viziune a guvernanților vis-a-vis de finanțele naționale, probabil că vom avea un buget mai mic decât anul trecut. Dar important este ca noi, cei din Consiliul Județean, să putem să aplicăm anumite proiecte ca să putem să elinimăm deficitul de buget. Cum putem să facem acest lucru? Prin absorbția de fonduri europene, poate și ceva programe naționale. Dar, atrag atenția că absorbția de fonduri europene, pentru cine nu are programe în implementare, se va face, în cel mai optimist termen, la începutul anului 2022.”
Deși mai sunt câteva luni bune până când va fi adoptat bugetul, șefii din Consiliul Județean dau asigurări că nu vor fi sincope în buna desfășurare a activităților instituțiilor din subordine.
“Putem să funcționăm cu bugetul de anul trecut. Deci, cheltuielile curente, intervențiile punctuale pe drumuri, întreținerea de iarnă. Vom asigura finanțarea din banii pe care îi avem, și avem posibilitatea să cheltuim o cotă parte din bugetul pe anul trecut. Ce este mai important: nu putem avea, pe moment, investiții noi pentru că trebuie să ai sursa de finanțare, deci bugetul aprobat, ca să poți să demarezi investiții noi„a adăugat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Pentru anul 2021, Consiliul Județean Buzău are în plan finalizarea mai multor proiecte extrem de importante, derulate cu fonduri europene. Unul dintre acestea este realizarea unui nou pod peste râul Buzău, la Vadu Pașii, autoritățile estimând că podul va fi gata în perioada aprilie mai. De asemenea, modernizarea fostului Spital Brătianu din municipiul Buzău se va încheia, dar și reabilitarea unor drumuri județene importante. Pe listă se află drumul județean de la Mărăcineni la Podu Muncii, Vintilă Vodă-Bisoca și Robeasca-Lopătari.
Adaugă comentarii