Evoluțiile meteorologice din ultimele ore au creat probleme, în câteva puncte din județ. Nu poleiul, cel la care drumarii se așteptau, după ultimele prognoze, a fost problema, ci un alt fenomen semnalat la ivirea zorilor.
”În zona de sud est a județului a apărut, în această dimineață, fenomenul de freezing rain. Se așteaptă ca ploaia înghețată să se manifeste mai intens din zona localității Săgeata spre estul județului. În municipiul Buzău, fenomenul a fost evident, observându-se cu precădere pe parbrizele autoturismelor, fără a fi semnalate, însă, probleme pe carosabil. ” transmite Instituția Prefectului-Județul Buzău.
Trei echipe din cadrul Instituției Prefectului au plecat pentru a evalua situașia în teren și pentru a vedea dacă se patrulează cu utilaje ale firmelor care au în sarcină deszăpezirea șoselelor. Cert este că, până în această dimineață, pe nici un drum din județ nu a fost semnalat polei, care să îngreuneze circulația. Seara trecută, într-o ședință operativă convocată la Prefectură au fost stabilite măsuri de monitorizare și intervenție destinate, cu precădere, situației în care ar apărea poleiul, întrucât o avertizare cod galben emisă după ora 17,00, indica riscul de producere a acestui fenomen.
Riscul nu a trecut pentru că prognozele anunță ploi, și astăzi, în județul Buzău, ceea ce menține condițiile de formare de polei.
”Ne așteptăm ca acest fenomen (freezing rain) să se manifeste, în continuare, până în jurul prânzului, mai ales în zona de sud-est a județului, între localitățile Săgeata, Cochirleanca, Ziduri, Vâlcelele, Râmnicu Sărat, Poșta Câlnău.” a declarat prefectul Daniel Țiclea.
Adaugă comentarii