Actualitate

Fenomenul periculos care ia amploare. Polițiștii sunt în alertă pe tot parcursul anului

Produse pirotehnice foarte puternice, care pot fi utilizate doar de specialiști, au ajuns, în acest sezon, în mâinile multor buzoieni, dornici de senzații tari. Inclusiv copii au comandat de pe internet petarde și artificii pe care le-au aprins, fiind cazuri în care produsele le-au provocat răni grave minorilor. Sunt, pe scurt, câteva dintre concluziile polițiștilor de la Biroul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase după câteva luni în care au stat cu ochii pe comercianții de petarde și artificii.

Polițiștii spun că, față de anii trecuți, se constată schimbarea sursei de aprovizionare. Buzoienii nu mai cumpără de la tarabă articole pirotehnice, ci online, astfel că inclusiv minori își achiziționează astfel de produse.

“Principala provocare a fost reprezentată de mediul online legat de vânzare articolelor pirotehnice și de disiparea într-o formă foarte largă a actelor de comerț și de utilizare a articolelor pirotehnice. Totodată, un trend observat la nivel național: folosirea unor articole pirotehnice cu putere mai mare, cu conținut de pulbere pirotehnică crescut, fapt ce a avut ca efect la nivel național și mai multe incidente considerate relativ grave. Există un parteneriat și o colaborare activă cu societățile de curierat, o parte dintre societățile de curierat, pentru că o altă parte persoane din cadrul lor sunt cercetate pentru participații diferite la astfel de infracțiuni”, a declarat cms șef Dragoș Neagu, șeful Biroului Substanțe Periculoase, IPJ Buzău.

Vânzătorii își prezintă oferta online, pe diverse site-uri, unde își atrag clienții care, ulterior, la rândul lor, devin vânzători de petarde și artificii. Un exemplu este un comerciant din Slobozia, care, de sărbători, vindea petarde online în toată țara. Polițiștii buzoieni l-au urmărit și au confiscat peste 2 tone de articole pirotehnice pe care le scosese la vânzare, deși erau destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni, adică produse extrem de periculoase.

“Un caz semnificativ a fost reprezentat de documentarea activității unei persoane din Slobozia care, prin intermediul unor comunități online, pagini din aplicații de socializare și servicii de comunicare electronică, oferea articole pirotehnice pe teritoriul întregii țări, inclusiv pe teritoriul județului Buzău, unde exista un număr de revânzători, în acest sens a fost identificat unul dintre ele vânzători, a fost realizată o prindere în flagrant iar ulterior, cu ocazia percheziției efectuate la imobilele utilizate de persoana din municipiul Slobozia, au fost identificate peste 2 tone de articole pirotehnice, majoritatea din categoriile F2, F3 și F4 destinate exclusiv pirotehnicienilor. Tot în această perioadă am documentat activitatea unui grup de persoane din Voluntari și Afumați care livrau astfel de articole pirotehnice și le livrau sub formă de colete inscripționate cu articole vestimentare sau detergenți.”

De sărbători, polițiștii din Buzău au întocmit dosare penale și au confiscat tone întregi de articole pirotehnice, în valoare de peste 330 mii lei.

Însă, oamenii legii continuă să fie cu ochii pe comercianții de petarde, pentru că aceste articole nu mai sunt la mare căutare doar de sărbători, ci și în alte perioade ale anului.

“Utilizarea articolelor pirotehnice deja depășește perioada sărbătorilor de iarnă și există în continuare interes pentru achiziția și utilizarea lor nu numai în afara prevederilor legale dar și în condiții care pun în pericol siguranța personală, cât și a celor din jur și bunurile persoanelor. Singurele articole pirotehnice care pot fi achiziționate și deținute de persoanele fizice, fără a avea o calitate specială, sunt cele din categoria 1, respectiv F1 și P1, iar utilizarea celor din categoria P1, denumite popular petarde, este permisă exclusiv în extravilan și în scopul pentru care este încă permisă punerea lor pe piață, respectiv pentru îndepărtarea animalelor sălbatice.”

În Buzău, 7 persoane, printre care și copii, s-au ales cu diverse răni după ce au aprins petarde sau artificii. De asemenea, s-a produs și un incendiu în curtea unei societăți comerciale, generat tot de astfel de produse.