Sezonul competițional DECODE s-a încheiat într-un mod memorabil pentru liceenii de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Echipa Heart of RoBots, alături de juniorii de la Little Hearts, au cucerit trofeul Bucharest Twin Cup 2026, consfințind un an competițional de excepție în care au fost recunoscuți drept vicecampioni mondiali și creatorii celui mai eficient robot din lume.
În cadrul competiției din Capitală, cele două echipe din Buzău au format alianța „Heart Attack”, având un parcurs fără greșeală: au câștigat toate meciurile de calificare, s-au clasat pe primul loc în divizia Velocity, iar în playoff au defilat până în marea finală. Ultimul act a fost unul 100% buzoian, disputat împotriva alianței Bricksapiens, din care face parte și echipa HomoSapiens, colegii lor de la Hasdeu.
„Finala a fost una cu adevărat specială, disputată împotriva alianței Bricksapiens, din care fac parte și colegii noștri de liceu, HomoSapiens, transformând astfel ultimul act al competiției într-o adevărată finală buzoiană. La capătul unui meci spectaculos, alianța Heart Attack s-a impus și a câștigat Bucharest Twin Cup”, au scris, pe Facebook, cei de la Heart of RoBots.
Pentru Heart of RoBots, victoria are o însemnătate aparte, marcând nu doar predarea ștafetei către noua generație, ci și încheierea unui sezon perfect pe scena internațională.
„Competiția a fost cu atât mai specială întrucât am participat alături de juniorii noștri, reușind astfel să câștigăm alături de ei și să transmitem generațiilor următoare pasiunea și motivația care ne definesc. Odată cu această victorie se încheie și sezonul DECODE, un sezon memorabil în care Heart of RoBots se clasează pe locul 1 mondial.”
Performanța de la București vine să întregească un palmares incredibil adunat în ultimele luni. Reamintim că elevii buzoieni au cucerit titlul de vicecampioni mondiali la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, SUA, unde robotul lor s-a dovedit a fi cel mai eficient din competiție.
„Suntem extrem de recunoscători și mândri de tot ceea ce am reușit să construim în acest sezon. Nu doar că am atins cele mai înalte performanțe competiționale, ci am pus și bazele unei noi generații de roboticieni prin echipa Little Hearts, care, încă din primul său sezon, a demonstrat că este pregătită să obțină rezultate remarcabile.”










Adaugă comentarii