Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au demarat ample verificări într-un dosar ce vizează fapte de evaziune fiscală în formă agravantă. Aproape 2,7 milioane de lei este prejudiciul adus bugetului de stat de afaceriștii ce dețin societatea respectivă. Este vorba despre o firmă deschisă la Buzău, dar în spatele căreia se află 3 persoane din Iași. Acestea erau, de fapt, cele care controlau afacerile prin care își însușeau sume imense de bani, în mod nelegal.
Practic, așa zișii afaceriști înregistrau facturi fictive ce conțineau diverse cheltuieli. Erau trecute atât achiziții de materiale de construcții, cât și de struguri sau vin, în total facturi în valoare de 13.700.000 lei. Pe baza acestora și-au însușit TVA de aproape 2.700.000 lei. Procurorii au intrat pe fir și au demarat cercetări. Ancheta este la început, iar prima măsură luată de procurori a fost instituirea sechestrului asupra bunurilor celor 3 afaceriști din Iași și asupra bunurilor firmei prin care au obținut bani de la stat fără drept.
Iată ce transmit procurorii despre acest caz:
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală cu privire la săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă agravantă prev, de art.9 alin. 1,lit.c), alin.3 din Lg. nr.241/2005 constând în înregistrarea în evidența contabilă a unei societăţi comerciale de cheltuieli fictive privind achiziția de materiale de construcţii şi produse alimentare (struguri, vin) în valoare totală de 13.700.000 lei, au procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile identificate aparţinând celor 3 trei suspecți cercetați în prezenta cauză, precum şi ale unei societăţi comerciale în vederea acoperirii integrale a prejudiciului produs bugetului de stat prin săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, în cuantum de 2.697.000 lei.”
Adaugă comentarii