Actualitate

Fiscul buzoian a încasat mai mult decât și-a propus! Șef administrație: ”Avem un an atipic prin măsurile luate”!

Peste 40.000 de somații trimise către agenții economici, mii de popriri, sechestre aplicate pe bunuri în valoare de peste 4 milioane de lei  și inspecții fiscale finalizate cu sesizări penale. Sunt doar câteva dintre măsurile luate în prima jumătate a acestui an de inspectorii de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice prin care au reușit să colecteze la bugetul statului mai mulți bani decât și-au propus pentru acest interval. În plus, spun inspectorii Fiscului buzoian, 2021 este un an atipic și prin prisma măsurilor luate pentru a venit în sprijinul agenților economici care au avut probleme din cauza lichidităților astfel că, pentru aceștia, s-a acceptat eșalonarea la plată sau chiar amânarea plății dobânzilor sau a penalităților.

1.089,56 milioane de lei! Atât au încasat inspectorii de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice de la contribuabilii buzoieni în prima jumătate de an. Suma reprezintă un grad de realizare al programului de colectare propus pentru acest interval mai mare cu cu 6,75% . Cu alte cuvinte, Fiscul buzoian a adus la bugetul statului mai mulți bani, suma suplimentară fiind de aproape 70 de milioane de lei.

Într-un raport prezentat în cadrul Colegiului Prefectural, Viorica Posea, șef administrație la AJFP Buzău, a explicat care au fost măsurile luate în această perioadă grea din punct de vedere economic tocmai pentru a-și atinge obiectivele stabilite și chiar să le depășească.

”Avem un an atipic prin măsurile luate și aceste măsuri chiar au dus la disciplinarea plăților agentilor economici”, a spus Viorica Posea care a vorbit despre faptul că în aceste șase luni sute de agenți economici au avut nevoie de mai multă înțelegere tocmai pentru că mediul economic încă este afectat de pandemia de coronavirus.

În acest sens, AJFP Buzău a aplicat măsuri speciale pentru patronii care s-au confruntat cu ” cu lipsa lichidităților cu efecte asupra solvabilității ”.

” Aceste măsuri au inclus:

eșalonarea la plată  în formă simplificată(OUG 181/2020) pentru un număr de 820 de agenţi economici;

amânarea la plată şi  anularea dobânzilor și penalităților (OUG 69/2020) pentru 647 de  agenţi economici;

eşalonarea la plată  conform Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru un număr de 33 de contribuabili. La data de 30.06.2021, la nivelul AJFP Buzău erau în derulare un număr de 173 eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale”, se arată în raportul prezentat de AJFP Buzău.

Pe de altă parte, au fost trimise peste 40.000 de somații la plată și au fost aplicate sechestre pe bunuri în valoare de peste 4 milioane de lei. Practic vorbim de măsuri de executare silită în urma cărora au fost încasate peste 70 de milioane de lei.

Măsurile de executare silită întreprinse în semestrul I 2021

au fost comunicate un număr de 40.012 somaţii către operatorii economici cu datorii la bugetul general consolidat, în valoare totala de  579,45 mil. lei;

au fost înfiinţate 5.412 popriri asupra  disponibilităţilor  din conturile bancare pentru suma de  441,58 mil. lei.

au fost instituite 2.475 popriri la terţi pentru suma totală de 34,21 mil. lei.

au fost înfiinţate un numar de 13 sechestre asupra bunurilor mobile în valoare de 1,21 mil. lei.

au fost instituite un număr de 7 sechestre asupra bunurilor imobile în sumă de 3,10 mil. lei.

Tot în această perioadă, în urma inspecțiilor fiscale, au fost trimise către organele de competență penală două sesizări pentru un prejudiciu adus bugetului statului de peste 2 milioane de lei. În total, angajații AJFP au efectuat peste 200 de inspecții fiscale , dintre care 36 au fost controale inopinate.

Prin activitatea desfăşurată de cele patru structuri de colectare : Buzău, Rm. Sărat , Pătârlagele şi Pogoanele, sunt administrate obligaţiile fiscale pentru 23.861 contribuabili  persoane juridice şi 16.129 contribuabili  persoane fizice.

Publicitate