Ziua de miercuri a debutat cu un accident grav produs la ieșirea din municipiu, pe Șoseaua Brăilei. Două persoane care traversau strada au fost lovite în plin de o mașină înmatriculată în Vrancea. Potrivit primelor informații, victimele se aflau pe trecerea de pietoni în momentul în care au fost surprinse de un șofer care nu a mai putut opri la timp pentru a evita impactul.
“Din primele date de la fața locului a reieșit că autoutilitara condusă pe direcția Buzău către Brăila de către un șofer de 59 de ani, din Vrancea, a surprins și accidentat două femei pieton, care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Persoanele rănite, două buzoience, au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Buzău.
Ambele victime, două femei, au fost evaluate la fața locului, apoi transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
“In urma accidentului rutier, la U.P.U-SMURD au fost tranportate două victime, doua femei in varsta de 48, respectiv 49 de ani. Cele doua victime au suferit politraumatisme prin accident rutier. La acest moment, pacientele sunt stabile hemodinamic si respirator, in curs de investigatii”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Buzău.
Adaugă comentarii