O nouă alunecare de teren în județul Buzău. Pământul a luat-o la vale la Măgura, foarte aproape de Drumul Național 10. Problemele au apărut în zona kilometrului 26, pe partea dreaptă a drumului. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău s-au deplasta la fața locului pentru semnalizarea corespunzătoare a zonei.
Stimați participanți la trafic, vă informăm că pe DN 10, poziția kilometrică 26+400, pe partea dreaptă a drumului, sensul de mers Buzău-Brașov, în localitatea Măgura, în noaptea de 1 martie 2023, s-a produs o alunecare de teren care a ajuns până în imediata apropiere a părții carosabile. Din acest motiv este necesar ca în zona respectivă să se circule cu prudență!Angajații DRDP Buzău vor semnaliza zona și se ia în calcul inclusiv o restricție de viteză, până la remedierea situației, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță, transmit reprezentanții Regionalei de Drumuri și Poduri Buzău pe pagina de Facebook
Deocamdată, partea carosabilă nu a fost afectată. Specialiștii DRDP Buzău vor monitoriza zona și vor căuta soluții pentru stabilizarea terenului. Dacă alunecarea va continua s-ar putea ajunge la restricții de circulație.
Între timp, recomandarea este ca șoferiisă circule cu viteză redusă în zonă.
Adaugă comentarii