Asociația Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă și reclamă o serie de probleme în ceea ce privește lotul 2 al tronsonului Ploiești – Buzău al A7, care trebuia deschis circulației rutiere încă de anul trecut, dar care nu a fost dat în trafic din cauza unor neconformități constatate pe șantier. Reprezentanții Asociației reclamă o serie de probleme ce vizează un pasaj, respectiv suduri executate greșit.

”Podul lui Manole de la Mizil. Scuzați titlul ușor bombastic dar trebuie să tragem un puternic semnal de alarmă asupra lipsei de transparență cu privire la sudurile neconforme ale pasajului pe DJ102H peste A7, parte din lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău. După un heirup electoral la final de 2024, s-a așternut o liniște totală. Pasajul în cauză este încremenit de două luni de zile pentru că, din ce informații vin de la surse, ce apare în presă și ce vedem din dronă, unele suduri ale segmentelor de tablier metalic sunt executate greșit. Nu știm câte suduri sunt neconforme și dacă s-a aprobat dispoziția de șantier aferentă soluției de remediere. Toate părțile implicate aleargă să se acopere cu hârtii care, cel puțin până la data prezentei, nu par a fi semnate deoarece nu vedem încă reluarea mișcării în teren”, scriu reprezentanții ONG-ului.
Reprezentanții Asociației spun că, în aceste condiții, nu se poate ști clar care va fi momentul deschiderii acestui sector de autostradă, termenul cel mai optimist pe care îl avansează fiind în luna aprilie.
”Nu dorim să-i tragem de urechi pe cei doi constructori, Coni (România) și Trace (Bulgaria), fiindcă în construcții se greșește, chiar mult mai grav și la case mult mai mari. A se vedea podul din Coreea de Sud prăbușit în timpul execuției în urmă cu două zile. Totuși, greșeala trebuie asumată de antreprenori și de autorități și comunicată ca atare. Și vedem fix opusul: toată lumea tace mâlc. Mai mult, structura cu probleme este singurul punct critic de pe cei 28,35 kilometri ai Autostrăzii A7 dintre Mizil și Spătaru (Buzău Vest). Și la nodul Mizil avem pasajul lipsă, dar acolo este soluție de conectare temporară cu DJ100C. În rest, autostrada este pregătită de trafic. În plus, tronsonul nu doar că a fost promis în nenumărate rânduri de trioul conducător Grindeanu, Scrioșteanu & Pistol pentru vara, apoi toamna, apoi în decembrie 2024, dar are și termenul contractual depășit, inclusiv cel extins, octombrie 2024”, mai scrie Asociația Pro Infrastructură.
Într-o intervenție recentă la Focus TV, și purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a vorbit despre unele probleme privind finalizarea pasajelor, avansând ca termen de finalizare a lucrărilor și, implicit, de deschidere a acestui segment de autostradă, tot perioada aprilie-mai. Declarațiile cele mai recente despre stadiul lucrărilor la Autostrada Moldovei, AICI.
Adaugă comentarii