Pentru locotenent-colonel Marian Șerbănoiu, profesor la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri, de la Boboc, culturismul este mai mult decât pasiune. Dragostea pentru culturism și perseverența au dat roade. La ediția de anul acesta a Campionatului Național de Culturism “SteelMan”, organizată la Târgu Neamț, militarul buzoian a obținut premii peste premii.
Locotenent-colonel Marian Șerbănoiu și-a început cariera militară în urmă cu mai bine de 30 de ani. În paralel, însă, a continuat să se ocupe de marea sa pasiune, sportul. În doar câțiva ani, buzoianul a început să participe la diverse competiții, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.
“Primul său concurs de culturism a fost în 1999, la Cupa de Toamnă de la Buzău, un eveniment care l-a încurajat să continue acest drum. Eforturile sale au început să dea roade, iar competițiile au devenit parte esențială din viața sa. În 2003, a obținut locul 4 la concursul internațional „Cupa Libertății” desfășurat în Timișoara, un rezultat remarcabil pentru acea perioadă, care l-a motivat să își depășească limitele.Anii ce au urmat au adus succes după succes. După 2019, locotenent-colonelul Șerbănoiu a cucerit nu mai puțin de 9 titluri de campion național la Campionatul Național de Culturism, un rezultat impresionant ce reflectă dedicația sa față de acest sport. Anul 2023 a adus alte performanțe notabile: dublu campion balcanic, un titlu ce i-a consolidat renumele în lumea culturismului”, , se menționează într-o postare pe Facebook a școlii de la Boboc.
Anul acesta, însă, a fost unul și mai bogat. Ba chiar, în 2024 a obținut titlul mult râvnit.
“În 2024, Marian a urcat din nou pe podium la Grand Prix România, unde a câștigat medaliile de bronz și argint. Competiția a fost un prilej de a-și demonstra capacitățile într-o confruntare de înalt nivel, dar adevărata sa provocare avea să vină la Campionatul Național „SteelMan” de la Târgu Neamț, un eveniment cu o tradiție de excelență în culturism și fitness, la care au participat sportivi din întreaga țară. La cea de-a XIV-a ediție a „SteelMan”-ului, desfășurată între 8 și 9 noiembrie 2024, locotenent-colonelul Marian Șerbănoiu a reușit performanțe extraordinare: locul 1 la categoria Masters 45+, locul 2 la Classic Physique seniori, câștigător la categoria 90 kg seniori, și, cel mai important, trofeul Overall seniori, premiul suprem, obținut între toți participanții la categoria seniori.”
Premiile de la Campionatul din Târgu Neamț au reprezentat încununarea tuturor eforturilor de până acum, care nu au fost deloc de neglijat: instrucție militară de până la 10 ore pe zi, dietă severă, antrenamente dure, atât dimineața la ora 5:00, cât și seara, după orele de instrucție.
„Am plâns pe scenă, dar nu de bucuria victoriei, așa cum au crezut toți… ci pentru „calvarul” pe care l-am dus din propria ambiție de a face ceva!. Pregătirea sa a fost un adevărat test de rezistență –„Nu am cedat gândului «Am îmbătrânit» sau «Este târziu pentru mine!» „M-am simțit minunat când spectatorii au venit să mă felicite și să facă fotografii cu mine! Rezultatul, de fapt, ți-l dau spectatorii; doar așa îți dai seama de calitatea ta. Rezultatul sportiv? Nici nu mai contează dacă primești asemenea feedbackuri!”, spune Marian.
Locotenent-colonelul Marian Șerbănoiu este un exemplu de perseverență și excelență, un om care a reușit să își transforme visurile în realitate, dovedind că nicio barieră nu este prea greu de trecut pentru cineva cu o voință de fier, mai notează colegii militarului.
Adaugă comentarii