Actualitate

(FOTO) Descoperire rară pe malul Buzăului. Va fi așezată la loc de cinste

Munca intensă a organizatorilor Nopții Muzeelor a fost pe deplin răsplătită. Pe de o parte, interesul buzoienilor a fost pe măsura așteptărilor, mii de persoane ajungând în fața exponatelor din instituțiile de cultură din Buzău, plecând impresionate de ceea ce au admirat în vitrine.

Pe de altă parte, organizatorii au avut parte, la rândul lor, de surprize. Conducerea Muzeului Județean a primit, din partea unui buzoian, un obiect extrem de valoros: un fragment de os ce provine, din primele date, de la un animal preistoric.

“Noaptea Europeană a Muzeelor nu a însemnat numai vernisaje și vizitarea gratuită a colecțiilor, ci și un prilej de îmbogățire a patrimoniului cultural deținut de muzeu. Ca o surpriză, unul dintre vizitatori a donat instituției noastre un fragment osteologic de mari dimensiuni, ce provine de la un animal preistoric. Artefactul a fost preluat de specialiștii muzeului, urmând a fi trimis spre analiză și determinări, iar la final va întregi expunerea din cadrul Muzeului Chihlimbarului de la Colți”, anunță, pe Facebook, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.

Fragmentul respectiv a fost găsit pe malul râului Buzău. Persoana care a descoperit bucata de os a realizat că este în fața unui artefact senzational. Așa că l-a luat și l-a predat reprezentanților Muzeului Județean. De aici, va fi transportat la București, pentru a fi atent analizat și stabilită exact proveniența.

“Trebuie să îl ducem la analize și la determinare și abia atunci putem spune concret despre ce animal vorbim. La fel ca în cazul fragmentelor osteologice de la Colți, vom reuși să identificăm specia și caracteristici despre specia în cauză. Ce știm momentan este că fragmentele provin de pe albia râului Buzău, zona Balastiera Stăncești. Este un fragment de mari dimensiunui. Fără să îmi dau cu părerea, pentru că nu sunt un specialist în paleofaună, pare, repet, pare a fi un capăt de femur de la un os de mari dimensiuni, peste 40 centimetri în lungime”, a precizat, pentru șansanews.ro, directorul Daniel Costache.