Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată astăzi prin ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele din țară în care există unități militare care au executat misiuni internaționale. Astfel de ceremonii au avut loc și la Buzău, în semn de respect și recunoștință față de militarii care au participat la misiuni peste granițe și au pierit departe de familii.
În Buzău, manifestările au început dimineață, la Cimitirul Eroilor, unde a avut loc o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane, în prezența militarilor, autorităților, rudelor eroilor buzoieni care și-au dat viața pentru patrie. Ulterior, un alt moment emoționat s-a consumat la Smeeni, la Monumentul Eroilor.
“Această zi aduce omagiu curajului și sacrificiului celor care au slujit România sub drapel, departe de casă, cu devotament și onoare. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi către eroii buzoieni care au căzut la datorie în teatrele de operații: sublocotenenții p.m. Vizireanu Ion Adrian, Dumitrescu Iulian, Stoica Mădălin, Polschi Ciprian Ștefan și Ciobotaru Dan. Sacrificiul lor rămâne o pildă de credință, curaj și iubire de țară. Cinste și recunoștință eroilor noștri!”, a transmis Divizia 2 Infanterie Getica.
În fiecare an, în ziua de 11 noiembrie, este marcată Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații. Data a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
În plus, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți, transmite Ministerul Apărării Naționale.








Adaugă comentarii