Actualitate Social

Taxele și impozitele buzoienilor vor fi mărite de anul viitor

Potrivit autorităților, mărirea taxelor și impozitelor va avea loc ca urmare a noii indexări, care ține cont de rata inflației, de 5,6%.

Măsura va fi cuprinsă într-un proiect de hotărâre, care va fi supus votului aleșilor municipali în ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni și care se află deja în dezbatere publică.

Hotărârea privind majorarea taxelor și impozitelor locale aferente anului următor îi vizează pe cetățenii care domiciliază sau care au afaceri pe teritoriul municipiului Buzău.

Indexarea cu 5,6 la sută se aplică și limitelor minime și maxime ale amenzilor primite de la organul fiscal local, pe anul 2025. Decizia Consiliului Local Municipal va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat AICI