Actualitate

(FOTO) Jandarmii buzoieni au spus „DA” campaniei „Donează sânge! Salvează o viață!”

E din nou criză de sânge în toată țara, motiv pentru care o nouă acțiune din cadrul unei ample campanii de donare nu a rămas fără răspuns. 25 de jandarmi buzoieni au donat sânge pentru a-și ajuta semenii aflați în suferință. La nivelul IJJ Buzău există periodic astfel de campanii. În plus, sunt jandarmi care sunt donatori fideli, donând sânge cu regularitate.

Nevoia de sânge există în permanență, dar nu mereu donarea acoperă în totalitate cererea existentă. Prin acest gen de acțiuni se dorește nu doar refacerea rezervelor sanguine, atât de necesare salvării de vieţi omenești, cât mai ales atragerea de noi donatori.

Un adevărat exemplu pentru buzoieni, jandarmii au reușit să doneze peste 12 litri de sânge. Totodată, ei au lansat un îndemn pentru toţi membrii comunităţii să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Acțiunea face parte din proiectul Patriarhiei Române și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, fiind un proiect de donare de sânge la nivel național. Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a debutat în anul 2013.