Actualitate

(FOTO) La un pas de dezastru! Bătrână în stare gravă la spital, după ce casa i-a luat foc

FOTO-Arhivă

Un incendiu devastator s-a înregistrat, ieri, la Glodeanu Sărat. O bătrână a suferit arsuri grave după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiul a fost semnalat după-amiază, după ora 15:00. În ajutorul femeii au sărit pompierii din Urziceni, cei aflați mai aproape de locul în care izbucnise incendiul. Trei echipaje de pompieri au ajuns la casa buzoiencei. Au găsit locuința arzând generalizat. Iar proprietara, o bătrână de 81 de ani, avea arsuri grave la față și mâini. A primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.

“În data de 9 aprilie, în jurul orei 15:20, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean, în localitatea Glodeanu Sărat (sat Pitulicea). În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Buzău. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. O persoană de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 81 de ani, care prezenta arsuri de gradul I și II, la nivelul feței și a membrelor superioare a fost asistată medical la fața locului, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău”, transmite ISU Ialomița.

Medicii de la Spitalul Județean Buzău au decis internarea bătrânei la Chirurgie Plastică, pentru îngrijiri de specialitate. Este este stabilă hemodinamic și respirator.

La finalul misiunii de stingere a focului, pompierii au stabilit că focul a fost generat de un scurtcircuit electric, provocat de un cablu electric defect.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian