De la începutul anului și până în prezent, zeci de accidente grave s-au produs pe șoselele din județul Buzău, accidente în urma cărora persoane nevinovate și-au pierdut viața sau au ajuns la spital cu traumatisme diverse. În cele mai multe cazuri, șoferii au fost de vină fie pentru că au circulat cu viteză excesivă, fie pentru că au depășit neregulamentar. Însă, nu puține au fost cazurile în care neatenția bicicliștilor a stat la baza unor accidente grave înregistrate pe șoselele Buzăului.
În ultimele luni, sute de bicicliști au fost prinși de polițiști că nu respectă regulile atunci când ajung pe drumurile publice, punându-și în pericol propriile vieți, dar și pe cele ale celorlalți participanți la trafic. În primele 9 luni ale anului, s-au înregistrat 47 de accidente în care au fost implicați buzoieni aflați pe bicicletă. O persoană a murit iar alte 46 au fost rănite ușor. Pe de altă parte, polițiștii au aplicat 1 120 de amenzi unor bicicliști neatenți.
În acest context, ieri, polițiștii buzoieni au mers la Pogoanele și au stat de vorbă cu localnicii, mulți dintre ei folosind bicicleta pentru a se deplasa dintr-un loc în altul.
Le-au explicat ce reguli trebuie să respecte pentru a fi siguri că vor ajunge cu bine acasă.
“Polițiștii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău alături de polițiști din cadrul Poliției orașului Pogoanele și din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au desfăşurat o acţiune pe raza Poliției oraș Pogoanele, pentru prevenirea evenimentelor şi accidentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi bicicliştii, căruţaşii și pietonii, ca urmare a abaterilor în trafic comise de aceste categorii de participanţi la circulaţia pe drumurile publice. S-a acționat pe raza orașului Pogoanele, în zonele intens circulate, în apropierea pieței agroalimentare, ocazie cu care au fost verificate şi legitimate peste 150 de persoane. De asemenea, polițiștii au distribuit materiale preventive, veste reflectorizante și triunghuri reflectorizante, punând accent pe importanța și utilitatea acestora în cazul circulației pe timp de noapte”, transmite IPJ Buzău.
Adaugă comentarii