Actualitate

(FOTO) Municipiul Buzău, acord de înfrățire cu un municipiu și un raion din Republica Moldova. Ia de Strășeni, promovată la Buzău

Momente festive, joi la prânz, la Primăria Buzău. Municipiul reședință de județ s-a înfrățit cu două zone din Republica Moldova, respectiv municipiul Strășeni și raionul Ialoveni.

Ședința Consiliului Local Municipal Buzău, la care au participat delegații din fiecare oraș, a debutat cu intonarea imnului celor două țări.

Ulterior, aleșii locali au adoptat proiectul de hotărâre privind înfrățirea Buzăului cu orașele de peste Prut.

“Un eveniment cu putere de simbol, ne arătăm sprijinul nostru pentru Republica Moldova, pentru Basarabia, în contextul războiului din Ucraina. Am ales acest moment compus din 3 faze: înfrățirea cu raionul Ialoveni, cu municipiul Strășeni și, dacă vreți, cu Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău, pentru că astăzi mai are loc un eveniment cultural-înfrățirea în vederea realizării unui teatru de repertoriu la Buzău cu artiști buzoieni și artiști ai Teatrului Național M. Eminescu, din Chișinău”, a declarat primarul Constantin Toma.

Este vorba despre o colaborare între autoritățile din Buzău și cele din Republica Moldova, o colaborare în domenii diverse prin derularea de proiecte comune, dar și schimb de experiență.

“ În municipiul Buzău sunt niște practici bune de a atrage investiții și de a investi în infrastructură. Cred că pe viitor vom avea proiecte comune, chiar am discutat cu domnul primar că ar trebui să facem câte un bust  lui Alexandru Marghiloman, cel care a contribuit foarte mult   la unirea Basarabiei cu România, și lui Ion Pelivan, care era președintele țării atunci când s-a votat unirea. Cum a spus domnul primar, de la pași mărunți vom face pași mai mari, de la mica unire, la marea unire, pentru că asta vrem, ne dorim să fim împreună, să muncim împreună spre binele cetățenilor”, a spus președintele raionului Ialoveni, Mihail Silistaru.

Pe de altă parte, orașele înfrățite vor putea participa la diverse târguri și expoziții, ba chiar să își promoveze propriile produse tradiționale.

“Avem această datorie și se depune un efort exatrordinar pentru a se promova cultura, tradițiile. Am vorbit despre acea structură asocitivă “Coasem ia la Strășeni”. Toate elementele istorice se pun pe ia de Strășeni, când ne veți vizita veți vedea cum doamnele și domnii cos ia de Strășeni. Avem produse de panificație pe care le promovăm în toată lumea pentru că au un gust unic, așa se produc doar la Strășeni. Avem o tradiție bogată, avem o cultură, avem multe lucruri care ne unesc și ne-am propus să le promovăm împreună”, a subliniat primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian.