După o zi toridă, cu temperaturi de 34-35 de grade Celsius, la umbră, după amiază vremea s-a schimbat radical. A plouat în mare parte din județ, fiind înregistrate precipitații abundente pe alocuri. Însă, după ore întregi de arșiță, ploile au fost însoțite de vânt puternic care a creat și probleme. De altfel, meteorologii au emismai multe avertizări nowcasting cod galben și portocaliu de vreme severă imediată, pentru zeci de localități din județ.
Un exemplu este și municipiul Râmnicu Sărat. O ploaie de circa 15-20 de minute a pus la pământ crengi și chiar arbori în câteva zone ale orașului. În cădere, unii copaci au ajuns pe mașinile parcate în zonă. După ce ploaia s-a oprit, râmnicenii au pus mâna pe telefon și au cerut ajutor. Echipele Administrației Domeniului Public au ajuns, miercuri după amiază, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 pentru degajarea copacilor căzuți pe stradă.
Sursa foto FB/ Florin Ceparu
“A plouat foarte, foarte tare timp de circa 20 de minute, dar și vântul a bătut foarte tare. Efectele pozitive sunt pentru pământ mai ales că a fost o zi toridă, ne-am bucurat de ploaie, dar au apărut și ceva probleme. Sunt problemele care devin de sezon, cu copacii care la apariția ploilor de scurtă durată și de mare intensitate se rup și cad. Astfel de probleme au apărut în principal pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, dar de principiu sunt zone de risc unde nu au fost efectuate activități de toaletare. Tot ce înseamnă zonă centrală, parcuri, zona Pod, unde au fost toaletări, nu au fost probleme. De exemplu, acum (n.r. ora 18:00) se intervine la un arbore care a fost deplasat din rădăcini. Noi am ieșit și am dat o tură prin oraș pentru a inventaria pagubele. În circa o oră cred că vom finaliza intervențiile”, a declarat, pentru șansanews.ro, Florin Ceparu, administratorul public al municipiului Râmnicu Sărat.
A plouat torențial și în alte zone ale județului Buzău.
Ploaie la Vernești // Sursa video Fb/ Meteo Original Buzău
Adaugă comentarii