Actualitate Social

(FOTO) Polițiștii buzoieni, în mijlocul elevilor și meșterilor populari. Ce s-a întâmplat la Galeriile de Artă

Tradițiile trebuie păstrate cu sfințenie din generație în generație. Asta au învățat  câțiva tineri din Buzău, invitați de polițiști la un atelier de creație cu tematică pascală.

Îmbrăcați în costume populare, elevii din cadrul Serviciului Rezidențial Apartamente Buzău şi Râmnicu Sărat au mers la Galeriile de Artă, în mijlocul meșterilor populari. Alături de polițiști, au pictat icoane și au încondeiat ouă. Totul sub îndrumarea celor mai talentați meșteri din Buzău.

“Polițiștii au invitat elevii din cadrul Serviciului Rezidențial Apartamente Buzău și cu elevi din cadrul Serviciului Module Rezidențiale de tip Familial Râmnicu Sărat. Nu întâmplător, activitatea a fost găzduită de Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău – Galeriile de Artă, sub atenta supraveghere a unor meșteșugari populari. Îmbrăcaţi în port tradiţional, au încondeiat cu măiestrie ouă şi au pictat cu pioşenie icoane. Scopul activității a fost de a le oferi tinerilor ocazia de a-și cunoaște tradițiile, atât de pline de însemnătate, ocazionate de Sfintele Paști”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Acțiunea din Săptămâna Mare a fost organizată de IPJ Buzău cu un scop clar: acela de a le arăta tinerilor cât de importantă este relația cu Dumnezeu, cum poți reuși în viață dar și cât de important este să ne cunoaștem tradițiile și să le păstrăm.

“Poliţiştii au urmărit să le inspire elevilor conştientizarea principiilor ordinii sociale, prin sublinierea mesajului că a avea presupune a crea, că nicio construcţie nu se ridică fără efortul de a aşeza cărămidă după cărămidă. Prin aceste meșteșuguri elevii au descoperit partea sacră a Sărbătorii Învierii Domnului şi au mărturisit că activitatea i-a făcut să se simtă mult mai apropiați de divinitate și de viața spirituală. Elevii au demonstrat că sunt dornici de a contribui prin amprenta personală în tot ceea ce fac încă de la începutul activităţii când, în calitate de colaboratori şi prieteni ai poliţiştilor de la Biroul Siguranţă Şcolară, au oferit acestora un coş tradiţional cu bunătăţi de ei făcute.”

La finalul acțiunii, elevii buzoieni au plecat acasă cu propriile lucrări create sub îndrumarea meșterilor populari.