Premierul Marcel Ciolacu a ajuns, vineri, la Buzău, alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Conform programului oficial, după ora 15:00, șeful Executivului a avut programată o ședință cu fermierii din județ. În realitate, vizita premierului a fost una mai mult politică. Asta ținând cont de faptul că, inițial, Marcel Ciolacu a luat parte la Consiliul Politic Județean al PSD Buzău, alături de aleși locali PSD, parlamentari și directorii girați politic de partidul care a dat și premierul în funcție.
Lucrările s-au desfășurat cu ușile închise, în prezența câtorva sute de membri ai PSD. Într-o sală alăturată, fermierii au așteptat o scurtă întrevedere cu premierul și ministrul Agriculturii. Însă, șeful Executivului a trecut, pentru scurt timp prin sală, a discutat cu reprezentanții marilor fermieri din județ, după care s-a grăbit spre locul unde urma să susțină declarații de presă, în timp ce fermierii au rămas să discute cu ministrul Agriculturii.
A urmat o conferință de presă alături de garnitura de lideri ai PSD Buzău, invitat fiind și cercetătorul Costel Vânătoru. După declarațiile preponderent politice, trecându-se peste programul oficial, Marcel Ciolacu a mers într-o scurtă vizită, neplanificată, la târgul de carte Gaudeamus, organizat la Centrul Muzeal I.C. Brătianu, zilele acestea.
La ora transmiterii acestei știri, premierul Marcel Ciolacu a ajuns la deschiderea târgului Toamna Buzoiană, unde a vizitat standurile producătorilor autohtoni, a degustat produse, după care, s-a așezat la masă cu gazdele, respectiv organizatorii târgului.
Adaugă comentarii