Protest spontan, miercuri, la Direcția de Sănătate Publică Buzău. La doar o zi după ce greva angajaților din Casa de Asigurări de Sănătate s-a încheiat, cei din DSP au întrerupt activitatea, nemulțumiți că nu au fost asimilați cu funcționarii din CJAS-uri și, în consecință, nu le vor crește salariile.
”Ultima care a umplut paharul a fost momentul în care am văzut că personalul de la Casa de Asigurări de Sănătate, se pare, este favorizat. Noi suntem, cei din DSP-uri, am fost în prima linie pe perioada pandemiei și în toate evenimentele din țară. Eu sunt inspector principal în serviciul de control. Am peste 40 de ani vechime și am salariul de 4.900 de lei. Niciun angajat nu e mulțumit de salariu în condițiile în care toate s-au scumpit în ultima perioadă”, a spus unul dintre angajații DSP Buzău.
Toți salariații DSP Buzău au protestat miercuri, timp de două ore, începând cu ora 11.00. Oamenii au ieșit din birouri și au rămas pe holul instituției purtând în mâini afișe pe care și-au scris nemulțumirile: ”Suntem cea mai discriminată și nesusținută categorie de salariați din sectorul de sănătate”, ”mereu sacrificați, niciodată respectați”, ”aceeași lege, aceeași funcție, același salariu”
Angajații au anunțat că sunt dispuși să continue protestul până când vocea lor va fi auzită.
„Absolut toată instituția protestează. Realmente salarizarea e bătaie de joc. Nu ne este apreciată munca. Ca și cadre medicale am ajuns mult sub orice nivel. Sunt biolog specialist cu peste 30 de ani vechime, iar salariul meu este de 4.600 net, iar asistenții cu puțin trec peste 3000 de lei. Deci, nu sunt salarii! Vom protesta cât este nevoie”,a declarat Marilena Lăzăroiu, biolog.
Salariile de la Direcția de Sănătate Publică nu au mai fost majorate de 7-8 ani, se plâng angajații iar cele mai mici venituri le au cei angajați ca personal contractual.
”Vom fi salarizați cu un nivel de salarizare diferit deși suntem două entități care asigurăm sănătatea publică (nr.angajații DSP și angajații CJAS). La DSP nu au mai fost majorate salariile de 7-8 ani, iar colegii care sunt personal contractual au venituri mult mai mici față de alte categorii din sistem”, a spus o altă angajată.
Acțiuni similare au loc și în restul țării, în județele Arges, Alba, Bihor, Constanța, Vâlcea, Vaslui, Giurgiu, Ilfov, Brăila, Hunedoara, Ialomița, Sibiu, Vaslui, Neamț, Prahova, Buzău, Bacău, București, Teleorman, Arad
Adaugă comentarii