Actualitate

(FOTO) Strada din Buzău unde zeci de șoferi rămân fără permis. Toți fac aceeași greșeală

Graba strică treaba! Se vede clar acest lucru în numărul mare de buzoieni care au rămas pietoni pentru câteva luni după ce, sătui să stea la semafor chiar și 10-15 minute, au trecut pe roșu sau au depășit coloana de mașini din față.

O zonă în care se întâmplă zilnic acest lucru este Bulevardul 1 Decembrie 1918, acolo unde se lucrează de zile bune pe un sens. Semaforul temporar amplasat în zonă face ca artera să devină un furnicar, mai ales la orele de vârf. Dimineața sau după amiază, șoferii așteaptă chiar și de 3 ori la semafor, până reușesc să treacă mai departe. Aglomerația și timpul pierdut în trafic îi determină pe mulți șoferi să forțeze trecerea. Unii trec pe roșu, alții depășesc coloana de mașini din fața lor, numai să reușească să scape mai repede de aglomerație.

Un gest total neinspirat, pentru că polițiștii sunt în zonă pentru monitorizarea traficului. În decursul unei zile, 25 de șoferi au predat permisul oamenilor legii.

“Polițiștii rutieri au acționat cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul neacordării priorității de trecere fie pietonilor, fie vehiculelor ce au acest drept. 25 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, dar și pentru depășirea coloanei de autovehicule”, transmite IPJ Buzău.

Polițiștii le reamintesc buzoienilor ce obligații au, dar și ce sancțiuni riscă atunci când nu respectă culoarea semaforului, chiar dacă este temporar amplasat, în zona unui șantier.

Poliția vă reamintește!!!

“Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a 3-a de sancțiuni nerespectarea de către conducătorul de autovehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare.

De asemenea, Art. 100, alin. 3, lit. (A) și lit. (D) din același act normativ prevăd:

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a depăşirii coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată, (lit. A).

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a nerespectării semnificației culorii roșii a semaforului.”

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian