Lacrimi amare și durere. 19 ani care au trecut ca o clipă, fără să șteargă urmele adânci ale unei tragedii. A marcat vieți, dar și istoria țării. 24 mai 2004 rămâne cea mai neagră zi din memoria Buzăului. O zi în care 18 vieți au fost curmate într-o secundă.
Era o dimineață ploioasă de luni când la ISU Buzău s-a dat alarma: era anunţat un incendiu. Focul cuprinsese un tir încărcat cu îngrășăminte, pe DN2, la intrarea în Mihăileşti. Două autospeciale au plecat imediat în misiune. Nici n-au ajuns însă bine pompierii, că s-a dezlănțuit iadul pe pământ: o explozie devastatoare care a lăsat în urmă un hău imens.
Ca în fiecare an, pe 24 mai, la Mihăileşti sunt comemorați toți cei care au pierit atunci. O zi despre eroi, sacrificiu şi datorie.
Camionul plin cu azotat de amoniu care a explodat atunci la Mihăilești a distrus totul pe o rază de zeci de metri. Printre victime – şapte dintre pompierii chemaţi să stingă incendiul, dar şi doi jurnalişti, primii sosiţi la faţa locului pentru a transmite informaţii publicului. Astăzi, cei care au supraviețuit, alături de rudele şi prietenii celor care au murit atunci, s-au rugat pentru sufletele celor dispăruţi. Iar în onoarea lor au fost depuse coroane de flori.
Se spune că timpul vindecă toate rănile. Pentru Neculai Necula însă timpul nu a reușit să șteargă durerea. Sunt 19 ani de când Romeo Necula, unul dintre pompierii dispăruți, a murit fulgerător, dar familia sa nu și-a găsit liniștea nici acum. Nici Elena Oprea nu și-a găsit liniștea după pierderea suferită.
Pe 24 mai 2004 au murit, în explozia de la Mihăilești:
- Alin Magearu, 37 de ani, Buzău
- Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat
- Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti
- Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău
- Elena Popescu, reporter, 26 de ani, Valea Râmnicului
- Emil Şerbu, Valea Râmnicului
- Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani
- Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani
- Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti
- Ionuţ Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani
- Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, Tisău
- Marian Ailincăi, 26 de ani
- Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Ruşeţu
- Rica Ionescu, 34 de ani, din Mihăilesti
- Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Verneşti
- Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani
- Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău
- Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, şoferul TIR-ului
Au fost răniţi în explozia de la Mihăileşti:
- Gabriel Hurlup, şeful de post de la Mihăileşti
- Marian Ilie Simi, pompier, rămas fără un picior
- Raluca Novac avea 15 ani la momentul accidentului, venea cu maşina de la Roman spre Bucureşti
- Cornel Ciobanu, taximetrist
- Bianca Gheorghe, 37 de ani
- Vasilescu Constantin, plutonier adj. şef, 54 de ani
- Nicoleta Popa, 22 ani, Buzău
- Gabriel Tudose, mecanic utilaje în Bucureşti, din Buzău
- Gheorghe Bănică, 37 de ani, Buzău
- Romeo Baciu, 21 de ani, soldat
- Mariana Bratu, soţia lui Alin Magearu
- Romeo Panciu, pompier
- Ramon Pătraşcu, pompier
Adaugă comentarii