Polițiștii din Buzău desfășoară, miercuri dimineață, ample percheziții la Calvini, dar și în Ilfov și București. Anchetatorii au descins la persoane acuzate că au strâns o avere din afaceri cu mobilier de lux, pe care l-au cumpărat din alte state și apoi l-au vândut în țară. Totul fără a plăti taxele către stat, dar și fără a putea justifica banii cu care au făcut astfel de achiziții.
Vizați de percheziții sunt doi bărbați din Calvini. Potrivit unor surse apropiate anchetei, aceștia ar fi început să facă afaceri cu mobilier de lux în urmă cu câțiva ani, când au început să cumpere astfel de produse din Egipt. Au achiziționat seturi de mobilier pentru dormitor sau living ce valorau de la 4 000 la 8 000 de euro. Apoi, au adus marfa în țară. Pentru a atrage clienții, au prezentat produsele pe conturile lor de pe rețelele de socializare.
Când au văzut că afacerile merg, și-au deschis și o firmă, însă fără a trece în documentele contabile tranzacțiile, astfel că nu au plătit nici TVA și nici alte taxe.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2023 – martie 2024, doi bărbați, de 37 și 39 de ani, din Calvini, ar fi achiziționat elemente de mobilier din lemn, considerate de lux, pe care le-ar fi comercializat către diverse persoane. Actul comercial s-ar fi realizat inițial ca persoană fizică și, ulterior, prin intermediul unei societăți nou înființate de către aceștia, fără ca operațiunile efectuate ori veniturile realizate să fie declarate, respectiv evidențiate în actele contabile, ori în alte documente legale și, implicit, fără a fi achitate obligațiile către bugetul de stat. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin aceste operațiuni, este estimat la 135.000 de lei.”
Nu sunt singurele nereguli. Din banii strânși, buzoienii au început să achiziționeze sau să ridice vile impunătoare pe Valea Buzăului, însă pe numele altor persoane.
“De asemenea, în continuarea cercetărilor a reieșit că, în perioada 2018 – aprilie 2024, cei doi bărbați ar fi achiziționat/construit imobile, pe numele altor persoane și ar fi achiziționat imobile de lux cu bani obținuți în mod ilicit.”
În total sunt efectuate 28 de percheziții, din care 22 la Calvini. În comuna buzoiană, verificări se fac atât la locuințele celor doi suspecți, cât și la clienții lor. Printre cei care ar fi achiziționat mobilier de lux adus din Egipt s-ar afla mai multe persoane din Calvini, inclusiv proprietarul unei locuințe cunoscută în toată țara pentru cei 3 cai amplasați pe acoperiș.
Anchetatorii trebuie să stabilească exact prejudiciul creat de cei doi buzoieni, dar și cum au strâns banii cu care au reușit să cumpere astfel de produse de lux din Egipt. Primele date arată că ar fi început afacerile după ce timp de 4-5 ani ar fi comis mai multe furturi în SUA și Franța.
Adaugă comentarii