Actualitate

(FOTO&VIDEO) Aglomerație la spital la început de an. Ce i-a trimis pe buzoieni la Urgențe

Vremea neașteptat de caldă, dar și diferențele de temperatură dintre zi și noapte, au determinat o creștere considerabilă a numărului buzoienilor diagnosticați cu viroze sau alte infecții respiratorii. Și cum în ultimele zile oamenii nu au putut merge la medicii de familie, pacienții au ajuns la Spitalul Județean Buzău.

Numărul buzoienilor care au avut nevoie de îngrijiri medicale la cumpăna dintre ani a fost de 115 adulți și 88 de copii, iar pe 1 ianuarie numărul pacienților a crescut, fiind înregistrate 247 de prezentări, din care 145 de adulți și 102 copii. Principalele afecțiuni care i-au trimis pe oameni la Urgențe au fost insuficiențele respiratorii, agresiunile sau traumatismele în urma folosirii materialelor pirotehnice, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Adriana Bunilă.

Specialiștii avertizează că la primele semne de febră sau tuse este bine ca pacientul să se prezinte la medic, pentru ca boala să nu se agraveze. În ceea ce îi privește pe cei mici, indicat este să nu fie îmbrăcați exagerat de gros în această perioadă, deoarece temperaturile înregistrate sunt specifice mai degrabă primăverii.

Totuși, deși de azi toată lumea a revenit la lucru, inclusiv medicii de familie, medicii se așteaptă la o creștere a numărului de pacienți. De altfel, după cum se poate vedea și din imagini, azi a fost un aflux crescut de pacienți care s-au prezentat pentru consultații în Ambulatoriul Spitalului Județean.

Etichete