O asociație de vânătoare din municipiul Buzău, în vizorul polițiștilor. Mai mulți membri ai asociației respective sunt acuzați de fapte grave, precum abuz în serviciu sau braconaj. Potrivit unor surse apropiate anchetei, printre suspecți s-ar afla un paznic, dar și un secretar. Cei doi ar fi ajutat diverse persoane să meargă la vânătoare, deși nu aveau acest drept. Pe de altă parte, chiar angajații asociației ar fi vânat ilegal mai multe animale sălbatice.
După ce au strâns probe suficiente, polițiștii și jandarmii au organizat o serie de percheziții.
“Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară în Vernești, Berca, Tisău și municipiul Buzău și au efectuat verificări la o asociație de vânătoare, pentru combaterea și contracararea actelor infracționale pe diverse domenii de acţiune.(…) Au acționat în cadrul unor dosare penale în care sunt cercetate infracţiuni de abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj”, transmite IPJ Buzău.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au descoperit zeci de trofee de mistreț și cervide, arme de vânătoare deținute ilegal și multe altele. Șase supecți au fost duși la audieri, doi dintre ei fiind reținuți.
“În urma activităților, au fost conduse la audieri 6 persoane, iar 2 dintre acestea, de 32 şi 39 de ani, au fost reținute, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost ridicate 61 de trofee de mistreț și cervide, o blană de bursuc, aproximativ 40 de kg de carne de vânat, o armă de vânătoare deținută legal, 71 de cartușe, o țeavă de tun, dispozitive de vedere pe timp de noapte, 6 telefoane mobile, medii de stocare și înscrisuri.”
Prejudiciul este estimat la circa 11 000 de euro. Se pare că vânătorile erau organizate pe fonduri de pe raza localității Tisău, dar și în pădurile din localitățile învecinate, respectiv Berca și Vernești.
Adaugă comentarii