Actualitate

(FOTO&VIDEO) Centrul de Transfuzie Sanguină, mai plin ca niciodată. Donatorii, răsplătiți cu bilete la Neversea

“Donează sânge, salvează o viață”. Este apelul lansat de reprezentanții centrelor de transfuzii din toată țara, care s-au pregătit să primească astăzi, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, cât mai multe persoane. La Buzău, apelul nu a rămas fără ecou. Centrul de Transfuzie a fost mai plin ca niciodată.

În condițiile în care, în ultima perioadă, cel mult 30 de persoane au trecut pragul centrului în fiecare zi, astăzi aproape 130 de donatori au venit cu gândul că prin acest gest simplu salvează cel puțin o viață. Polițiști, jandarmi, reprezentanți ai cluburilor moto, dar și simpli buzoieni au mers la Centrul de Transfuzie, de Ziua Mondială a Donatorului.

“Am reușit, ca de fiecare dată pe 14 iunie, să sărbătorim cu partenerii noștri tradiționali de la Boboc, zilele trecute, pentru că astăzi, din cauze organizatorice, nu puteau să fie alături de noi. Am fost noi la ei luni și marți și am avut aproape 150 de donatori. Astăzi am încercat să mobilizăm cât mai mulți donatori, și am reușit. Cu ajutorul polițiștilor, jandarmilor, motocicliștilor și al altor buzoieni, am avut 126 de donatori astăzi”,  a declarat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău, Adriana Crăciun.

Printre donatorii care au ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină s-au aflat și zeci de polițiști. Ca de fiecare dată, oamenii legii au răspuns apelului reprezentanților centrului, sperând ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți buzoieni.

“Umanitatea, solidaritatea şi responsabilizarea semenilor sunt motivele care ne-au determinat astăzi, 14 iunie – Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, să ne mobilizăm și să ne alăturăm marii familii a voluntarilor din această categorie. Astăzi, aproximativ 50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, care au îndeplinit condițiile de eligibilitate, au trecut pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău pentru a face un gest de umanitate faţă de semenii aflaţi la nevoie. Totodată, nu putem trece cu vederea beneficiile pe care donarea de sânge le are pentru organismul donatorului şi faptul că acest gest poate fi un exemplu de urmat”, transmite IPJ Buzău.

A fost o atmosferă de sărbătoare pe holurile centrului din Buzău. Donatorii au fost răsplătiți cu o mulțime de bunătăți, ca să se refacă mai repede dună donare. În plus, au primit și bilete la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din țară, Neversea.

“Am reușit să sărbătorim împreună, am oferit dulciuri și răcoritoare, fiind sponsorizați de Consiliul Județean. Am avut și anul acesta bilete la Neversea, un bilet gratuit în prima zi a festivalului. Am avut doritori pentru aceste bilete. Avem 300 de bilete pe care sperăm să le dăm tuturor celor care doresc să participe. O să distribuim aceste bilete până vineri, așa că rugăm buzoienii să vină să doneze și să primească bilete.”