Actualitate

(FOTO&VIDEO) Haos în traficul din Buzău. Sensurile unice stabilite recent, motivul principal al cozilor imense

Aglomerația pe străzile municipiului nu mai este o noutate pentru nimeni. Însă, totul pare că este făcut pentru ca timpii de așteptare în trafic să se mărească. Mai multe zone din Buzău au devenit deja cunoscute din cauza haosului produs la orele prânzului.

De exemplu, prima zona aglomerată este Bulevardul Unirii, unde șoferii circulă cu maxim 10 kilometri la oră. Recent, din intersecția dintre Bulevardul Unirii și Bulevardul Bălcescu au fost scoase semafoarele intermitent către dreapta, fiind montate noile semafoare, fapt care nu poate decât să-i bulverseze pe participanții la trafic și să ducă la formarea unor cozi interminabile.

Nici sensul unic stabilit recent, de pe strada Patriei, nu îi ajută prea mult pe șoferi, care, ușor, ușor își pierd răbdarea. Cei mai mulți încearcă să evite haosul de pe Unirii, intrând pe strada Patriei, însă acolo sunt întorși din drum de polițiștii locali.

Nici riveranii nu pare că s-au obișnuit cu noile reguli care ar trebui să fluidizeze traficul, astfel că majoritatea mașinilor sunt îndreptate cu fața către vechiul sens.

Și dacă vă gândiți să mergeți la cumpărături în zona mall-urilor, probabil este o decizie proastă, deoarece și acolo traficul se desfășoară îngreunat.

Nici celelalte străzi nu sunt mai libere și aglomerația nu pare că ar putea fi evitată, mai ales că în centrul orașului se fac lucrări pe străzile Băieșu și Bucegi. Pe o parte din strada Bucegi nu se mai circulă deloc, iar pe Băieșu traficul se desfășoară la mica înțelegere, piloți de trafic fiind uneori muncitorii.

Pe Băieșu, situația este mult mai complicată decât pare, deoarece, cozile infernale îngreunează activitatea ISU Buzău. Autospecialele de intervenție înaintează cu greu printre mașinile blocate în trafic. Gălăgia este infernală, cauzată atât de utilajele muncitorilor, cât și de oamenii străzii. Pe lângă traficul infernal, timpii lungi de așteptare în trafic și gălăgie, și-au făcut loc și angajații de la Urbis, care își respectă în continuare fișa postului, dând amenzi și blocând roți.

Și aplicația Waze arată cum toate drumurile sunt înroșite, semn că mare parte dintre străzi sunt blocate. Mediul online este bombardat de capturi de ecran din aplicațiile de trafic și de postări prin care oamenii își arată furia și nerăbdarea față de lucrările și cozile care par că nu se vor mai termina niciodată.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian