Actualitate

(FOTO&VIDEO) Ministrul Transporturilor, cu ochii pe A7: ”Voi veni în fiecare lună”. Grindeanu anunță când se va circula pe Autostrada Moldovei

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, au făcut azi o inspecție pe șantierele Autostrăzii Moldovei. Prima oprire a fost pe primele două loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău, unde lucrările au început în vara lui 2022 și unde stadiul acestora este cel mai avansat. Se va putea circula pe ambele loturi anul acesta, spune ministrul, la fel cum se va întâmpla și pe tronsonul Buzău – Focșani.

Grindeanu s-a declarat foarte mulțumit de modul în care se lucrează de la Buzău la Focșani și anunță că anul acesta se va putea circula pe autostradă pe această porțiune, în întregime. Asta cu toate că doar două din cele 4 loturi au termen de finalizare în 2024:

Vestea este mult așteptată de șoferi, mai ales că din momentul în care se va putea circula pe autostradă, aceasta va prelua cea mai mare parte a traficului de pe DN2E85. DN2 este, în prezent, singura șosea ce face legătura în Capitală și Moldova, valorile de trafic sunt mult crescute, iar numărul accidentelor este foarte mare. De altfel, chiar în vreme ce ministrul vizita șantierul A7 lângă Focșani, pe DN2 era, în apropiere, un accident, iar traficul era blocat pe un sens.

Singura problemă o reprezintă lotul Pietroasele-Buzău, mult întârziat din cauza contestațiilor. Aici, abia din 1 martie vor începe lucrările. Potrivit ministrului, dacă nu ar fi existat întârzierile cauzate de contestații, din acest an s-ar fi putut circula, practic, de la București la Focșani pe autostradă.

Ministrul Transporturilor a transmis că va vizita șantierele Autostrăzii Moldovei lunar, pentru a se asigura că termenele sunt respectate de constructori.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian