UPDATE: Sistemul informatic al Spitalului Județean Buzău este din nou funcțional. După ce ore bune sistemul nu a putut fi accesat, din cauza unui atac cibernetic, IT-iștii care se ocupă de baza de date a celui mai mare spital din Buzău au reușit să remedieze problema. Astfel, de la ora 16:00, sistemul este funcțional, astfel că pacienții pot fi din nou înregistrați electronic.
ȘTIREA INIȚIALĂ: 18 spitale din țară, printre care Spitalul Județean Buzău, au fost țintele unui atac cibernetic. S-a întâmplat noaptea trecută, dar problemele nu au fost remediate nici până la această oră. În fiecare spital vizat de atacul cibernetic, sistemul este nefuncţional, fişierele şi bazele de date sunt criptate.
Printre unitățile afectate se află Spitalul Județean Buzău. În urma atacului, sistemul utilizat în spital nu mai poate fi folosit. Pacienții sunt trecuți în anumite registre, pentru ca ulterior, când sistemul va fi remediat, să fie actualizat. O acțiune care îngreunează ușor activitatea în spital.
“Serverele de intrare în spital, prin care se asigura legătura cu firma care operează softul medical si de salarizare, au fost blocate de un atac cibernetic. S-a constatat că este vorba de un virus ransomware, care a criptat toate bazele de date. In momentul de față, se procedează la restaurarea bazelor de date din back-up-ul facut de către colegii de la oficiul IT al S.J.U. Buzău. La acest moment, în urma atacului cibernetic, este afectat programul medical, softul medical și cel de salarizare. Se lucrează la remedierea acestei probleme”, a transmis Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.
Adaugă comentarii