Situația de la Colegiul Hasdeu, privind cazul unei profesoare impusă de Inspectoratul Școlar și acuzată de părinți și elevi că nu se ridică la standardul colegiului, a ajuns într-o nouă etapă. După ce părinții au depus un memoriu la IȘJ, iar profesorii din aceeași unitate au luat poziție printr-o scrisoare deschisă, părinții s-au adresat din nou șefilor învățământului buzoian. De data aceasta, Alianța Părinților Buzău a transmis o adresă IȘJ prin care cere “să se găsească soluțiile optime pentru asigurarea unui învățământ de calitate”.
“Alianța Părinților Buzau a luat la cunoștință despre evenimentele succedate în cadrul Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu, evenimente ce pun în pericol echilibrul și stabilitatea mediului de studiu din cadrul colegiului, care se doreste a fi un spațiu sigur în care elevii învață să se elibereze de prejudecăți, de teama de a greși, de frica de a-și susține opiniile. Ministerul Educației, prin reprezentanții la nivel județean din cadrul inspectoratelor școlare, este mandatat să asigure un climat optim de studiu tuturor elevilor din România. Conform principiilor pe care le apără, Alianța Părinților se alătură demersului profesorilor, părinților si elevilor Colegiului Național “B. P. Hasdeu” și solicita institutiilor competente să găsească soluțiile optime pentru asigurarea unui învățământ de calitate. De asemenea, Alianța Părinților insistă asupra respectării demnității elevului, ce a fost incălcată prin limbajul nepotrivit folosit de către cei care au responsabilitatea de a educa în cadrul unei instituții de învățământ.”
Pe de altă parte, au fost discuții, în această după amiază, între șefii învățământului buzoian și conducerea Colegiului Hasdeu, urmate de discuții ale oficialilor Inspectoratului Școlar cu părinții elevilor. Aceștia din urmă au ajuns intempestiv la poarta colegiului după ce au aflat că o comisie a Inspectoratului a descins la liceul în care tensiunile sunt în creștere. Mai mulți părinți ai elevilor de la clasele la care predă profesoara de limba română acuzată că ar fi fost impusă de IȘJ, dar și că nu îndeplinește standardele pentru a preda la prestigiosul colegiu, s-au strâns, după-amiază, în fața Colegiului Hasdeu.
Au așteptat zeci de minute ca oficialii IȘJ Buzău să încheie discuțiile cu conducerea colegiului, din dorința de a primi un răspuns la problemele semnalate de ei, de circa o lună.
Răspunsurile au venit de la inspectorul școlar general adjunct Dan Popescu. Oficialul IȘJ le-a transmis buzoienilor că instituția pe care o reprezintă își dorește să pună capăt tensiunilor de la Hasdeu. Momentan, însă, nu se știe ce se va întâmpla cu profesoara de limba română. În ultimele zile, ea s-a aflat în concediu medical. Ar trebui să revină mâine în activitate. Dacă se va întoarce la catedră, va urma o evaluare a cadrului didactic la clasă, spune Dan Popescu, și, în funcție de rezultate, se va stabili dacă profesoara rămâne sau nu la catedră.
Tensiuni majore au apărut la cel mai titrat colegiu din Buzău de săptămâni bune, soldate cu demisia directorului Virginia Mîndruță Tănăsescu. Toptul după ce părinții s-au plâns de faptul că profesoara de română a copiilor lor nu s-ar ridica la nivelul colegiului.
Adaugă comentarii