Actualitate

(FOTO&VIDEO) Scara unui magazin, pericol public! Ce măsuri a luat Poliția Locală

Un incident care putea avea urmări grave a avut loc seara trecută pe strada Pietroasele din municipiul Buzău. Doi vârstnici care circulau pe trotuar cu prudență, din cauza gheții, au căzut și s-au lovit după ce s-au împiedicat de scara metalică a unui magazin. O contribuție importantă a avut și faptul că în zonă era întuneric.

Buzoienii au luat atitudine și au scris ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare, făcând inclusiv sesizări.

„UN PERICOL PENTRU PIETONI ! Aseară, după ora 18,00, am asistat la un eveniment nefericit. Doi oameni în vârstă s-au împiedicat și au căzut, lovindu-se de o scară metalică ce ocupa o bună parte din trotuar. S-a întâmplat pe str. Pietroasele, aproape de intersecția cu str. Chiristigii, vis-a-vis de Școala nr. 11, în fața unui chioșc cu răcoritoare. Un tânăr inimos i-a ajutat pe cei doi să se ridice. Erau loviți și cu hainele murdare de noroi. Acea scară nu se vedea, în zona ei fiind întuneric beznă. Am înțeles că acolo nu a fost singurul eveniment de acest gen. Edilii orașului ar trebui să se sesizeze și să ia măsuri, scara fiind amplasată pe domeniul public”, se arată într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

În urma sesizărilor, un echipaj de la Poliția Locală s-a deplasat la fața locului și a constatat că scara respectivă este, într-adevăr, un pericol pentru pietoni. Societatea comercială a fost sancționată, iar în următoarele zile scara va trebui să dispară de acolo.

„Societatea respectivă a fost sancționată în conformitate cu prevederile H.C.L.326/2017, pentru ocuparea domeniului public fără aprobare, totodată și măsura complementară de eliberare a domeniului public”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Tot astăzi, reporterii Șansa News.ro au mers la fața locului și au cerut un punct de vedere proprietarilor magazinului. Aceștia au refuzat însă să facă o declarație oficială. Au transmis însă că scara respectivă este amplasată în acel loc de 25 de ani, timp în care nu a deranjat pe nimeni.