Un amplu eveniment comemorativ a avut loc la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, dedicat împlinirii a 100 de ani de la sfințirea capelei și a criptelor din monument. Alături de oficialitățile civile și militare care au luat parte la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a ținut o slujbă de pomenire a eroilor care au căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, și ale căror oseminte sunt depuse în Mausoleul Eroilor.
La un secol de la intrarea în circuitul ortodox a Bisericii Neamului de la Mărășești, parte integrantă a Mausoleului Eroilor, cei prezenți au aflat povestea înălțării acestui memorial.
Locul pe care se înalță Mausoleul devenise loc de pelerinaj pentru zecile de mii de văduve și orfani, veniți să caute pe câmpul de luptă osemintele celor dragi, care căzuseră în luptă. La propunerea mitropolitului Moldovei și cu sprijinul Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, în august 1923 a fost pusă piatra de temelie, iar pe 28 septembrie 1924 au fost sfințite Capela și criptele. Mausoleul a fost ridicat mai târziu, fiind construit în două etape, sfințirea acestuia având loc în 1938.
În cuvântarea sa, care a precedat slujba religioasă, ÎPS Ciprian a vorbit despre sacrificiul înaintașilor, dar și despre pomenirea lor, prin simplul gest al vizitării Mausoleului.
”Toți cei care poposesc aici admiră monumentul, dar odată ce pătrund și vizitează criptele cu osemintele eroilor și citesc numele lor, când ajung aici, în fața catafalcului și privesc și către paraclisul amenajat aici în interior, vrând-nevrând se gândesc la faptele eroice ale bunicilor și părinților lor”, a spus arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
La evenimentul comemorativ au participat, pe lângă oficialități, și oameni simpli.
”Despre onoarea memoriei noastre, rădăcinilor noastre, recunoștință celor care au fost întemeietorii nației noastre, despre asta a fost vorba și am făcut drumul acesta de la Buzău la Mărășești pentru această bucurie”, a declarat o buzoiancă prezentă la evenimentul de la mausoleul Eroilor Mărășești.
Adaugă comentarii